Primele descoperiri arheologice de pe şantierul de la Hîrşova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primele descoperiri arheologice de pe şantierul de la Hîrşova

Cultură 17 Iulie 2008 / 00:00 631 accesări

Pe şantierul de la cetatea Carsium - Hîrşova, campania de săpături arheologice, începută pe data de 1 iulie, se află în plină desfăşurare, iar specialiştii implicaţi în această acţiune pot face, deja, bilanţul primelor două săptămîni de cercetare. Colectivul care se ocupă de derularea lucrărilor este compus din specialişti de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa şi de la Universitatea „Ovidius” - Constantin Nicolae, Cristina Talmaţchi, Aurel Mototolea, Dumitru George. Cercetările din cetatea Carsium sînt deosebit de importante pentru că aduc în atenţie elemente noi, care permit o mai bună cunoaştere a evoluţiei civilizaţiei romane la Dunărea de Jos.

Lucrările de pe şantierul de la cetatea Carsium au debutat în sectorul „bazilica”, din partea centrală a fortificaţiei, lîngă „turnul comandantului”. Acolo a fost identificată o bazilică creştină, în urmă cu mai bine de un deceniu, pentru cercetarea căreia este nevoie, mai întîi, de îndepărtarea nivelelor medievale, destul de consistente. Anul trecut, săpătura a surprins ultima perioadă din viaţa cetăţii: secolul XVII - începutul secolului al XIX-lea. Anul acesta, în numai două săptămîni, cercetarea a surprins o locuinţă medievală timpurie. Conform dr. Cristina Talmaţchi, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa şi specialistul care se ocupă de cercetarea în acest sector, complexul a constituit o adevarată surpriză, deoarece a oferit un inventar deosebit de generos. Este vorba despre fusaiole, monede, amfore bizantine cu diferite semne incizate pe torţi şi pe corpuri, o piatră de rîşniţă, o greutate pentru plasa de pescuit şi foarte multe fragmente de vase tipice culturii Dridu, specialiştii sperînd că vor putea fi reconstituite cîteva exemplare. Nivelul de cercetare este specific secolelor X-XI. În capătul secţiunii, spre „turnul comandantului”, s-au descoperit mai multe fragmente de vase tipice secolelor XV-XVII (ulcioare, castroane, oale smălţuite, cahle şi altele).

„Situaţiile arheologice relevate de actualele săpături din acest sector pun în evidenţă aspecte deosebit de importante din evoluţia civilizaţiei comunităţilor dunărene, în prima perioadă a evului mediu, despre care, paradoxal, deşi s-au făcut multe cercetări în situri arheologice considerate deja clasice, se ştiu destul de puţine lucruri. Descoperirile recente, spre exemplu, scot în evidenţă legături economice extrem de intense şi stabile între comunităţile româneşti şi centrele cele mai importante din lumea comercială a Răsăritului bizantin. Asta ne arată că orizontul civilizaţiei româneşti în prima parte a Evului Mediu avea deschideri importante spre marile oraşe din Răsărit. Materialele de producţie indigenă ne arată aspecte importante ale activităţii economice a locuitorilor de la Dunărea de Jos: cultivarea pămîntului, creşterea animalelor, meşteşugurile (cel ceramic, prelucrarea lemnului, a osului), pescuitul şi altele”, a precizat dr. Cristina Talmaţchi, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Materialele provenite din săpături au fost, într-o primă fază, prelucrate la Muzeul Carsium Hîrşova, devenit, şi în această vară, un veritabil centru de cercetări arheologice, indispensabil bunei desfăşurări a activităţii şantierului.

Specialiştii care se ocupă de campania de cercetări arheologice de la cetatea Carsium beneficiază de sprijinul unei echipe de zece lucrători, echipă asigurată de Primăria oraşului Hîrşova. De altfel, potrivit responsabilului Muzeului Carsium, dr. Nicolae Constantin, între instituţia muzeală de la Hîrşova şi Primăria oraşului s-a semnat, recent, un protocol de parteneriat prin care autoritatea locală îşi asumă obligaţia de a sprijini şantierele arheologice, cu forţă de muncă, pe toată perioada activităţii acestora. La rîndul lor, arheologii se angajează să realizeze o serie de activităţi de informare a publicului cu privire la istoria localităţii.



12