Primele eliminări la Trofeul “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primele eliminări la Trofeul “Telegraf”

Sport 12 Ianuarie 2010 / 00:00 1467 accesări

A 19-a ediţie a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cel mai vechi turneu de acest gen din ţară rezervat veteranilor, a avut parte duminică, la Sala Sporturilor, şi de o festivitate de deschidere, aşa cum se întâmplă la marile competiţii. Organizată cu ajutorul Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi Primăriei şi Consiliului Local Constanţa, care sprijină sportul atât la nivelul profesionist, dar şi la nivelul amator, festivitatea a început cu intonarea imnului de stat de către fanfara Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”. A urmat predarea mult râvnitului trofeu directorului competiţiei, Lucian Mănescu, de către reprezentatul echipei Săgeata Stejaru, învingătoarea din 2009, astfel că lupta pentru marea victorie a putut începe. În prima etapă, a surprins succesul formaţiei Luceafărul, 2-0 cu Millenium, în Grupa F, în timp ce echipele clasate pe podium anul trecut, Săgeata Stejaru, Alpha şi Municipal, au obţinut victorii aşteptate. Prima rundă a adus şi primele eliminări la actuala ediţie, Dumitru Palade (Cosmos) şi George Pitu (Olimpic-Ştiinţa) primind cartonaşul roşu.

Rezultatele înregistrate în prima etapă şi autorii golurilor - GRUPA A: Săgeata Stejaru - Liga Ofiţerilor 5-2 (Marian Popa 2, Gabriel Chelariu 2, Gică Butoiu / Marius Roşca, Cristi Iacovlev), Energetica - Dinamo 3-7 (Alexandru Preda 2, Enache Pilici / Iulian Bărăitaru 3, Gabriel Bulai, Cristian Gherghina, Mircea Vizitiu, Iulian Cristea); GRUPA B: Arca ANR - SNC 3-1 (Alexandru Stamate 2, Omer Ervin / Leontin Bădescu), Viitorul Cobadin - Alpha 0-1 (Cosmin Chirea); GRUPA C: Telegraf & Neptun TV - Cardinal Motors 4-0 (Hristu Dumitru, Răzvan Dârmon, Ciprian Vieru, Gigi Carataş), Steaua Mării - Intersport-Tomis 1-1 (Marius Marinescu / Liviu Manea); GRUPA D: Municipal - Olimpia Apă Canal 3-0 (Gabi Stan, Mihai Guliu, Sandu Culeafă), Olimpic-Ştiinţa - Cosmos 2-1 (Adi Pitu, George Pitu / Gigi Tararache); GRUPA E: Didactica Mangalia - FC Constanţa 4-5 (Marian Dorner 2, Ladislau Pall 2 / Marian Beşleagă 2, Florin Alexandru, Adrian Biliboacă, Gheorghe Caţaroş-autogol), Store - Dinamo Pompierul VMB Julius 0-4 (Adrian Dancia, Ialcin Musa, Aurel Chelu, Adrian Bleortz); GRUPA F: Portul - Frontiera Hîrşova 9-2 (Gabriel Şimu 3, Adrian Foamete 3, Marius Axinciuc, Cristian Băjănaru, Nelu Scupra / Ionuţ Sora, Gheorghe Stanciu), Millenium - Luceafărul 0-2 (Alexandru Chivu, Cristian Popescu).

Sponsorii competiţiei: Hypermarketul Carrefour şi Restaurantul “Angelli” din Complexul comercial “China Mall”

Parteneri: Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa



12