Primele imagini de după prăbușirea elicopterului SMURD, date publicității

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Filmarea de pe drona găsită vineri

Primele imagini de după prăbușirea elicopterului SMURD, date publicității

Eveniment 23 Decembrie 2014 / 00:00 4867 accesări

La o săptămână de la tragedia aviatică de pe lacul Siutghiol, imaginile surprinse de drona care a survolat locul catastrofei au fost făcute publice. Înainte de a fi scăpat de sub control, aparatul a filmat momentele în care echipa de salvatori a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea" și o barcă de pescari, cu motor, se apropiau de locul în care s-a prăbușit elicopterul SMURD. Dispărută în mod misterios în timp ce zbura deasupra lacului, drona a fost adusă, vineri dimineață, de un cetățean, la sediul Poliției Mamaia. „Am ridicat drona și am dus-o spre pata de ulei, care am înțeles că era, de fapt, kerosen“, a declarat, vineri, proprietarul dronei, Bogdan Dumitru, manager Claboo Media. Imaginile, care pot fi vizionate pe site-ul Telegraf, au fost analizate și de procurorii militari care coordonează ampla anchetă pornită pentru elucidarea tragediei din stațiunea Mamaia. În prezent, investigatorii au sub observație imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale unui imobil din apropiere, care au înregistrat, se pare, momentul în care aparatul de zbor s-a prăbușit în apele înghețate ale lacului Siutghiol. Accidentul aviatic în urma căruia și-au pierdut viața dr. Laura Vizireanu, de 39 de ani, asistenta medicală Gabriela Harton, de 38 de ani, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, de 47 de ani, și copilotul acestuia, Ginel Claudiu Crăcănel, de 42 de ani, a avut loc lunea trecută, la câteva minute după ora 16.00. Investigațiile în cazul acestei tragedii sunt efectuate de procurorii Parchetului Militar, care au pornit un dosar „in rem“ pentru ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă. Carlinga aparatului de zbor, dar și alte bucăți din elicopter au fost recuperate din lac și duse într-un hangar din Portul Constanța.

AN NEGRU Anul acesta, în urma accidentelor aviatice petrecute în România, au murit 15 persoane. Primul dintre ele a avut loc pe 20 ianuarie, când un avion ușor care transporta o echipă medicală s-a prăbușit între Abrud și Câmpeni, în zona Pasului Ursoaia, din județul Cluj. Avionul aparținea Agenției Naționale de Transplant și decolase de pe Aeroportul Băneasa, din București, fiind pilotat de Adrian Iovan. Se îndrepta spre Oradea, pentru prelevarea ficatului de la un donator. Cel de-al doilea accident aviatic a avut loc în data de 21 noiembrie, opt militari murind și alți doi fiind răniți în urma prăbușirii elicopterului militar IAR-330 PUMA, pe raza localității sibiene Mălâncrav. Accidentul s-a produs la ora 10.40, iar elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu. Specialiștii meteorologi declarau că nu cred că elicopterul militar s-a prăbușit din cauza condițiilor meteo, deoarece "vizibilitatea era bună" în zona localității Mălâncrav când a avut loc tragedia aviatică.



12