Primele măsuri pentru combaterea violenţei în şcoli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Oamenii faptelor

Primele măsuri pentru combaterea violenţei în şcoli

Social 20 Octombrie 2012 / 00:00 487 accesări

Violenţa în şcoli este un fenomen cu care unităţile de învăţământ româneşti se confruntă de ani buni. Cu toate astea, până acum, fostele guvernări s-au mulţumit doar să constate că există o problemă şi să dea asigurări că vor fi luate măsuri, fără ca declaraţiile să se transforme în realitate. Lucrurile s-au schimbat odată cu venirea la conducerea Ministerului Educaţiei a actualului ministru de resort, Ecaterina Andronescu. Demnitarul a declarat, vineri, că într-o săptămână va fi finalizată modificarea regulamentului şcolar, prin care vor fi introduse noi măsuri pentru prevenirea cazurilor de violenţă din unităţile de învăţământ. Potrivit ministrului, modificările vor viza două seturi de măsuri. „Un set de măsuri se referă la prevenţie: este mai uşor să previi decât să corectezi ulterior. În ceea ce priveşte al doilea set de măsuri, el vizează sancţiunile pe care cei ce se manifestă cu agresivitate trebuie să le suporte, şi am în vedere o înăsprire a acestor sancţiuni”, a spus Andronescu. De asemenea, ministrul Educaţiei a declarat că a discutat şi cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, în vederea găsirii unor măsuri comune pentru prevenirea cazurilor de violenţă din şcoli. Reamintim că, numai în ultima lună, un elev din Bucureşti a fost înjunghiat mortal de un coleg de clasă, un elev din judeţul Ilfov a fost înjunghiat în picior de alţi tineri, iar o elevă din Brăilă a fost înjurată, scuipată şi umilită de o altă elevă. Lista exemplelor negative, pentru aceeaşi perioadă, nu se opreşte aici: o elevă din Bucureşti a fost bătută, în incinta şcolii, de mama unui coleg, supărată că fata îi agresase copilul la ora de sport, un elev de 18 ani din Teleorman a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovit cu un cuţit de către un coleg de clasă, un elev în clasa a VII-a din Hunedoara a fost înjunghiat de un coleg chiar în timpul orei, iar un elev în clasa a XII-a din Iaşi a fost bătut crunt de mai mulţi colegi, dar şi de persoane din afara liceului, adolescentul ajungând la spital cu mâna ruptă şi cu afecţiuni la coloană.



12