Primele remize pentru Dinamo şi Oţelul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Minutul 91, Liga I, etapa a 16-a

Primele remize pentru Dinamo şi Oţelul

Sport 23 Noiembrie 2006 / 00:00 751 accesări

În etapa a 16-a a Ligii I la fotbal am consemnat trei victorii ale gazdelor (U. Craiova, CFR Cluj şi Poli Timişoara), trei rezultate de egalitate (Gloria Bistriţa la Galaţi, Dinamo la Urziceni şi Steaua la Tg. Jiu) şi trei succese ale oaspeţilor (FC Argeş la Bucureşti, FC Vaslui la Petroşani şi Rapid la Piatra Neamţ). În această etapă s-au marcat 19 goluri (8 gazdele - 11 oaspeţii), pînă la pauză fiind înscrise numai 7 goluri (3 gazdele - 4 oaspeţii). Rapidistul Ionuţ Mazilu a fost autorul unei duble în această rundă, înscriind golurile 45 şi 46 în primul eşalon. Din cele patru lovituri de la 11m acordate în runda a 16-a, două au fost fructificate: Coroian (CFR) şi M. Voicu (Jiul), iar două ratate: Ad. Anca (CFR) şi V. Frunză (FC Vaslui). În această etapă s-au arătat 46 de cartonaşe galbene (27 gazdelor - 19 oaspeţilor) şi au fost acordate cinci cartonaşe roşii: Bazzi (FC Argeş), D. Goian (Steaua) şi V. Simion (UTA) au fost eliminaţi direct, în timp ce L. Negoiţă (Unirea Urziceni) şi I. Dragomir (Pandurii) au plecat mai devreme la vestiare, după ce au primit cîte două avertismente. Cele mai multe cartonaşe - 11 galbene - au fost acordate în partida CFR Cluj - Poli Iaşi, iar cele mai puţine - 2 galbene - în meciurile Jiul - FC Vaslui şi Ceahlăul - Rapid. În tribunele celor nouă stadioane au fost prezenţi 70.500 de spectatori. Cei mai mulţi iubitori ai fotbalului - 30.000 - au asistat la partida Poli Timişoara - UTA, iar cei mai puţini - 700 - la meciul Jiul - FC Vaslui. Etapa a 16-a se află pe locul al doilea în acest sezon în privinţa numărului de spectatori, cel mai mare număr de spectatori, 72.000, fiind înregistrat în acest sezon în prima etapă. Atît în prima etapă, cît şi în etapa a 16-a, publicul cel mai numeros a fost cel de la meciurile echipei Poli Timişoara. La ambele partide, cea cu Steaua din prima etapă, scor 0-0, şi cea cu UTA, din etapa a 16-a, scor 2-0, în tribunele Stadionului "Dan Păltinişanu" au fost prezenţi cîte 30.000 de spectatori.

Alte date statistice ale etapei - formaţiile Dinamo Bucureşti şi Oţelul Galaţi au înregistrat primele rezultate de egalitate din acest campionat; jucătorii Liviu Negoiţă (Unirea Urziceni) şi Dorin Goian (Steaua) au fost eliminaţi, sîmbătă, pentru a doua oară în această ediţie a Ligii I; Negoiţă a mai fost eliminat la meciul cu Ceahlăul, în etapa a 5-a, iar Dorin Goian a mai fost eliminat în meciul cu Poli Iaşi, din etapa a 10-a; Ovidiu Herea (FC Naţional) a jucat meciul cu numărul 50 în primul eşalon, iar Daniel Munteanu (Unirea Urziceni) a evoluat în meciul cu numărul 100 în Liga I.

Programul etapei a 17-a (ultima din turul campionatului) - vineri, 24 noiembrie, ora 14.00: Gloria Bistriţa - Unirea Urziceni (Telesport); ora 18.00: Poli Iaşi - Oţelul Galaţi (Telesport); sîmbătă, 25 noiembrie, ora 14.00: FC Vaslui - Poli Timişoara (Telesport); ora 14.00: FC Argeş - Pandurii Tg. Jiu (Naţional TV); ora 17.00: FC FARUL CONSTANŢA - CFR CLUJ TVR 2); duminică, 26 noiembrie, ora 14.00: UTA - U. Craiova (Telesport); ora 17.00: Dinamo - Ceahlăul Piatra Neamţ (Antena 1); ora 19.00: Rapid - FC Naţional (Naţional TV); ora 20.30: Steaua - Jiul Petroşani (TVR 1).



12