Primele trageri loto din acest an vor avea loc duminică, 11 ianuarie, un anunţ în acest sens fiind făcut de Loteria Română încă de la sfârşitul lui 2014, în 30 decembrie. "Nu se poate spune că au fost anulate tragerile de duminică, 4 ianuarie, întrucât am anunţat încă de la sfârşitul lui 2014 că următoarele trageri vor avea loc în 11 ianuarie", au precizat oficiali ai companiei Loteria Română. În urma ultimelor trageri din 2014, care au avut loc în 30 decembrie, categoria I a jocului Loto 6/49 are un report de peste 3,7 milioane de lei (aproximativ 833.000 de euro), iar cea de la Joker, de peste 3 milioane de lei (aproximativ 675.000 de euro). Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a anunţat, în 29 decembrie, că Loteria Română nu va mai prelungi contractul cu firma Intralot (Grecia), care expiră la finele acestui an, dar va negocia contracte cu o parte din subcontractorii Intralot şi va asigura funcţionarea sistemului prin specialiști proprii, a declarat ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov. "Contractul cu firma Intralot, privind administrarea și gestionarea tuturor jocurilor loteristice, nu se va prelungi. Actualul act adițional, prin care s-a prelungit acest contract, este în vigoare până în data de 31 decembrie. În urma discuțiilor avute, am decis de comun acord cu conducerea Compania Naţională Loteria Română SA, ca aceasta să efectueze demersurile necesare pentru încheierea de contracte cu o parte din subcontractorii Intralot, în vederea asigurării funcționării sistemului Loto, în continuare, fără nicio modificare", s-a arătat într-o declaraţie de presă transmisă de Darius Vâlcov. Potrivit ministrului Finanţelor, contractul cu Intralot încetează în ultima zi din 2014, iar conducerea Loteriei a dat asigurări că tragerile Loto nu vor suferi modificări de niciun fel, în urma întreruperii contractului firma grecească. "Totodată, Compania Națională Loteria Română a început demersurile pentru ca din ianuarie 2015 să asigure funcționarea întregului sistem prin specialiști proprii", a mai spus Vâlcov, în declaraţia de presă.