Miliardarul britanic Richard Branson şi-a prezentat, la New York, miercuri, vehiculul său spaţial turistic şi a anunţat că primele zboruri experimentale vor avea loc anul acesta. SpaceShipTwo, un vehicul spaţial de opt locuri şi avionul purtător White Knight Two (WK2), care vor fi finalizate în 2008, au fost prezentate presei sub formă de machete şi imagini virtuale. “2008 va fi cu adevărat anul navetelor spaţiale”, a declarat preşedintele grupului Virgin în timpul unei conferinţe de presă organizate la Muzeul de Istorie Naturală din Manhattan. “Planurile navetelor sînt absolut minunate şi depăşesc orice aşteptări în ceea ce priveşte viitoarele zboruri spaţiale pe care le aveam atunci cînd am înregistrat numele Virgin Galactic”, a declarat aventurierul miliardar, alături de proiectantul său, Burt Rutan. Richard Branson a dezvăluit deja, în septembrie 2006, tot la New York, o parte din acest vehicul spaţial destinat călătoriei în spaţiu la scară mai mare.
Vehiculele spaţiale sînt construite în atelierele companiei Scaled Composites, California. Numărul candidaţilor care aşteaptă să fie transportaţi în spaţiu a crescut deja: peste 200 de pasageri au fost confirmaţi, iar alţi 85.000 şi-au exprimat interesul pentru o călătorie în spaţiu, al cărei cost este de 200.000 de dolari. Vehiculul va decola de pe spatele unui avion şi va transporta şase pasageri şi doi piloţi la o înălţime de 110 kilometri deasupra Pămîntului, pentru a experimenta viaţa în imponderabilitate timp de cinci minute, într-o cabină spaţioasă cu hublouri. Conceput de Burt Rutan, vehiculul va fi o versiune îmbunătăţită a navetei SpaceshipOne, primul vehicul spaţial civil, care a efectuat zboruri suborbitale în 2004. Zborurile experimentale vor începe la sfîrşitul anului, fiind urmate de un zbor efectuat de Richard Branson însuşi, în 2009. Primii turişti ai companiei ar putea ajunge în spaţiu în 2010. Întreaga călătorie va dura două ore şi jumătate, iar turiştii se vor bucura chiar şi de cinci minute de imponderabilitate.
Îndrăzneţul miliardar britanic crede că turismul spaţial are un viitor strălucit şi nu se sfieşte să declare public că se gîndeşte la hoteluri orbitale şi excursii în jurul Lunii sau chiar pe alte planete. Plimbarea pe orbită va costa 200.000 de dolari, mult mai puţin decît cele 20 de milioane percepute de Rusia pentru o excursie pe Staţia Spaţială Internaţională.