Primii despăgubiţi din Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anul acesta

Primii despăgubiţi din Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii

Justiție 22 Septembrie 2010 / 00:00 570 accesări

Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (FPVS) a plătit, în primele opt luni, despăgubiri de 4,55 milioane de lei, în urcare cu 182,6% faţă de intervalul similar din 2009, evoluţie explicată prin creşterea gradului de informare în rândul şoferilor, a declarat preşedintele FPVS, Ovidiu Ciobanu. \"În a doua parte a anului 2008, împreună cu Poliţia Rutieră, FPVS a derulat o campanie de informare în rândul şoferilor cu privire la atribuţiile instituţiei noastre, iar impactul a fost evident. Astfel, dacă în 2008 FPVS a avizat pentru plată un număr de 383 de dosare, un an mai târziu acest indicator a crescut la 608. Practic, s-a înregistrat o creştere de circa 60%\", a afirmat Ciobanu, într-o conferinţă dedicată lansării unei noi campanii de informare, alături de Poliţia Rutieră. Potrivit datelor FPVS, despăgubirile plătite în primele opt luni ale acestui an sunt aferente unui număr de 495 de dosare, comparativ cu 383 de dosare în intervalul ianuarie-august 2009. Din totalul despăgubirilor, plăţile pentru daune materiale au însumat 1,85 milioane de lei, în creştere cu 41,2% faţă de august 2009, iar pentru vătămări corporale sau deces - 2,7 milioane de lei, faţă de 296.286 lei în primele opt luni ale anului precedent. \"Din totalul celor 495 de dosare avizate pentru plată despăgubiri, un număr 492 au avut ca autori şoferi neasiguraţi RCA\", a spus Ciobanu. FPVS a fost înfiinţat în februarie 2006 şi este constituit în baza contribuţiilor companiilor autorizate să practice asigurarea de răspundere civilă auto (RCA). În prezent, asigurătorii RCA virează către FPVS o sumă de bani calculată în baza aplicării unui procentaj de 0,3% la volumul primelor încasate din vânzarea poliţelor auto obligatorii RCA. Fondul acordă despăgubiri persoanelor prejudiciate prin accidente atunci când vehiculul vinovat a rămas necunoscut, şi în acest caz se acordă despăgubiri numai pentru vătămări corporale sau deces. De asemenea, fondul acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese dacă vehiculul vinovat nu avea o asigurare RCA valabilă la data accidentului. Cererea de despăgubire se depune la sediul FPVS sau la oricare sucursală ori agenţie a oricărui asigurător care are dreptul să practice asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) pe teritoriul României. După plata despăgubirilor, fondul va recupera, pe cale de executare silită dacă va fi cazul, despăgubirile plătite, cheltuielile legate de plata acestora precum şi dobânda legală, de la persoanele vinovate sau de la alte entităţi responsabile. Actele normative care reglementează activitatea FPVS sunt Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor şi ordinul CSA 1/2008.

Taguri articol


12