România a revenit pe locul întâi în Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un clasament al perspectivelor economice pentru 31 decembrie 2011, realizat de austriecii de la institutul ZEW, care spun că „aşteptările faţă de majoritatea statelor din regiune nu s-au înrăutăţit atât de tare”. La capitolul prognoze, România depăşeşte chiar şi Polonia, stat care se află la ani-lumină de noi. Mai exact, indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni faţă de România a scăzut cu 11 puncte, la -0,1. Pentru Polonia, indicele a coborât cu 12 puncte, la -15,2. Cel mai mare declin, de 28,9 puncte, a fost consemnat de Cehia, care a ajuns la un indice de -31,5. Ungaria, stat care ne depăşise luna trecută, în acest clasament, a înregistrat o scădere cu 23,2 puncte a indicelui, până la 15,7. Realitatea românească este evaluată însă corespunzător, când vine vorba de situaţia economică actuală. Astfel, România ocupă penultimul loc în regiune, înaintea Ungariei. Indicele nostru a scăzut cu 12,9 puncte, la -40,7. În cazul Ungariei, indicele a scăzut cu 14,7 puncte, la -47,2. Aşteptările austriecilor pentru bursa din Bucureşti au stagnat, în august, indicatorul referitor la evoluţia indicelui BET, care cuprinde cele mai lichide zece acţiuni de pe bursă, scăzând cu numai 0,2 puncte, la 17,9. Totuşi, bursa noastră se clasează pe locul şapte din zece, restul pieţelor de capital înregistrând îmbunătăţiri semnificative ale prognozelor.