Primii turişti au ajuns deja la mare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înainte de 1 Mai

Primii turişti au ajuns deja la mare

Justiție 27 Aprilie 2015 / 00:00 1035 accesări

Cum prind câteva ore libere şi câteva raze de soare, constănţenii încearcă să profite şi să facă mişcare în aer liber. Cum soarele încă nu este suficient de fierbinte pentru a face plajă, constănţenii au ieşit cu bicicletele şi rolele sau pur şi simplu la plimbare sau alergare. Cum sezonul estival bate la uşă, constănţenii spun că au intensificat antrenamentele fizice în aer liber pentru a arăta perfect în câteva săptămâni, pe plajă. “Ies zilnic la alergat sau cu bicicleta şi cel puţin o oră mă antrenez pentru că vreau să intru în formă pentru plajă. Oricum fac sală constant, dar antrenamentele în aer liber sunt o plăcere. Dacă e mai cald zilele viitoare, vreau să prind şi puţin bronz”, a spus o tânără ce alerga sâmbătă pe faleza staţiunii Mamaia. Alţi tineri au ieşit cu bicicletele sau cu rolele, profitând de promenada amenajată şi liberă. “Avem pista netedă pe care ne putem plimba liniştiți, pentru că încă nu este atât de aglomerată staţiunea. Când vor veni turiştii, vom ieşi doar la plajă, distracţie şi cluburi, acum profităm de linişte şi de soarele blând ca să ne mişcăm puţin”, a spus un constănţean care se plimba cu bicicleta în zona Cazino din Mamaia. Alţi constănţeni au ieşit împreună cu copiii la plimbare pe plajă, pentru că aerul sărat este sănătate curată pentru cei mici. “Vremea e foarte frumoasă, soarele este blând, nu dogoreşte, adie şi vântul. Staţiunea prinde încet-încet viaţă şi ne bucurăm de liniştea din aceste zile”, a spus o femeie ce se plimba pe plajă alături de familia sa. Însă nu doar constănţenii au ieşit în weekend în staţiunea Mamaia, ci şi primii turişti au ajuns la mare în aceste zile. “Am venit de la Bucureşti de vineri şi stăm doar în weekend. Iubim marea şi în fiecare an venim şi înainte de începutul sezonului, când e linişte şi atâta frumuseţe. Şi de vineri venim la distracţie alături de gaşca noastră”, a spus un bucureştean ce se plimba alături de iubita sa.

Taguri articol


12