Primirea de foloase necuvenite, asimilată faptei de luare de mită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primirea de foloase necuvenite, asimilată faptei de luare de mită

Justiție 16 Martie 2009 / 00:00 777 accesări

Întrucît semănau foarte mult ca şi mod de săvîrşire a faptei şi puneau anchetatorii în dificultate atunci cînd încadrau fapta juridic, luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite vor fi asimilate într-un singur articol din Codul Penal, respectiv cel cu nr 288, numit în continuare luare de mită, ce incriminează „fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întîrzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri”. Articolele din noul Cod Penal care sancţionează infracţiunile de corupţie au fost elaborate avîndu-se în vedere reglementarea acestor fapte în Codul Penal în vigoare şi dispoziţiile din Legea 78 din 2000 (Legea de organizare şi funcţionare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie), cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 288 din noul Cod penal conţine reglementările pentru ambele infracţiuni, luare de mită şi primire de foaloase necuvenite, infracţiuni distincte în actualul Cod penal. Specialiştii spun că noile reglementări sînt similiare celor din Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strassbourg în ianuarie 1999 şi din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 22 iulie 2003, referitoare la lupta anticorupţie în sectorul privat.

Taguri articol


12