Sătul de promisiunile actualei Puteri, deputatul PNL Horea Uioreanu, recunoscut pentru declaraţiile sare „inedite”, a spus că premierul Emil Boc a devenit „un adevărat Pinocchio, fiind mincinosul de serviciu al politicii româneşti”. „Registrul Promisiunilor Electorale nu a devenit realitate la momentul 2004, aşa cum anunţa atunci deputatul Emil Boc, dar şi pentru că Emil Boc a ridicat la rang de sport internaţional „aruncarea cu promisiunea” sau „săritura cu promisiunea”, aşa că propun ca, în perspectiva alegerilor viitoare, să înfiinţăm „Registrul Emil Boc”. Acesta va fi un registru al promisiunilor mincinoase, imposibil de îndeplinit, şi un model al practicilor care nu trebuie urmate de politicienii care se respectă. Un registru în care „Bocul” va fi unitatea de măsură”, a arătat Uioreanu. Deputatul liberal a explicat că premierul Emil Boc, preşedinte al PDL, a aniversat, duminică, „prima mare promisiune electorală devenită rapid minciună gogonată”. „Concret, pe 16 ianuarie 2004, deputatul PD de Cluj Emil Boc anunţa o premieră mondială. Vocalul „etalon al politicii româneşti” susţinea că va propune înfiinţarea, în fiecare judeţ, a unui Registru al Promisiunilor politicienilor care candidează la o funcţie din administraţia locală sau pentru Parlament. În acel Registru, păstrat la Consiliul Judeţean, urma să fie înscrise şi arhivate toate angajamentele electorale asumate de candidaţi în cursul campaniei electorale, pe baza unor declaraţii scrise date de fiecare dintre aceştia sub semnătură”, a precizat Horea Uioreanu. Deputatul liberal a subliniat că Boc mai declara în 2004 că, prin introducerea acestui Registru, „cetăţenii vor avea posibilitatea de a urmări modul în care aleşii îşi onorează promisiunile”, iar pe de altă parte, aleşii „nu se vor mai confrunta cu pierderile subite de memorie care i-au caracterizat, cel puţin în ultimii 14 ani”. „Boc susţinea că existenţa acestui Registru i-ar împiedica pe politicieni să facă promisiuni fără acoperire, pentru a nu se expune riscului de a fi criticaţi, ridiculizaţi chiar. În comunicatul remis presei pe 16 ianuarie 2004, Emil Boc îşi lua angajamentul să susţină legiferarea iniţiativei sale în cadrul dezbaterilor asupra legilor electorale pentru alegerile locale şi generale din anul 2004. Din păcate, urmărind transcrierea şedintei în care s-au votat modificările aduse Legii electorale, Emil Boc nu a suflat nicio vorbă despre anunţatul Registru al Promisiunilor electorale. A fost primul semn că Emil Boc va deveni un adevărat Pinocchio, mincinosul de serviciu al politicii româneşti”, a mai spus Horea Uioreanu.