Procurorii DNA au început, joi, urmărirea penală împotriva șefului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi constrâns o persoană să îi dea 7.700 de lei, sumă rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior, amenințând-o că, în caz contrar, va fi supusă unor grave repercusiuni. Totodată, prim-procurorul este învinuit că ar fi primit de la un denunțător sume cuprinse între 500 și 1.500 de euro, plătite de câte două-trei ori pe lună. Acesta i-ar fi amenajat lui Vasile Popa un teren de tenis de câmp și i-ar fi asigurat și alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum și alte servicii în valoare totală de 50.000 de euro. La aceste acuzații se mai adaugă și suspiciunea că Vasile Popa a distrus două rechizitorii, obținând foloase necuvenite de la persoanele cercetate în dosarele respective. Totodată, procurorii DNA au descoperit că, în cursul lunii aprilie 2014, Vasile Popa l-a determinat pe șeful Serviciului de Medicină Legală Bihor să efectueze o prelevare de organe într-un caz în care legea interzicea acest fapt, consecința fiind compromiterea necropsiei.