Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Măcin, Constantin Balaban, a fost reţinut de DNA pentru mai multe fapte de corupţie comise între 2007-2015, între care fals în declaraţii, şantaj şi luare de mită, în timp ce grefiera Alexandrina Jijileanu este cercetată sub control judiciar în acelaşi dosar. Potrivit unui comunicat transmis, astăzi, de Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii DNA - Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Constantin Balaban, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, pentru efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, fals în declaraţii în formă continuată (7 acte materiale), şantaj, luare de mită şi favorizarea făptuitorului. De asemenea, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Alexandrina Jijileanu, grefier la Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, pentru complicitate la dare şi luare de mită, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi favorizarea făptuitorului. (...) Ieri, procurorii DNA au făcut percheziții în patru locații din orașul Măcin, județul Tulcea.