Deşi în 2009 Raliul Dakar s-a mutat în America de Sud, numărul de accidente nu s-a micşorat! Organizatorii au anunţat deja primul deces al acestei ediţii: francezul Pascal Terry, în vîrstă de 49 de ani, care participa la clasa moto, a fost găsit fără viaţă în noaptea de marţi spre miercuri. El era căutat de organizatori încă de duminică, din etapa a doua, disputată între localităţile Santa Rosa şi Puerto Madryn (Argentina). Potrivit organizatorilor, „pilotul a fost găsit într-un loc foarte greu accesibil, în mijlocul unei vegetaţii foarte dense, la aproximativ 15 metri de motocicleta sa”. Rutierul îşi scosese casca şi se adăpostise la umbră, fiind găsite alimente şi apă lîngă el. Autorităţile din provincia Las Pampas vor întreprinde investigaţiile juridice necesare pentru a determina cauzele decesului, acesta fiind primul accident mortal din Raliul Dakar ediţia a 30-a.
Tragedia a fost făcută publică la numai o zi după ce organizatorii anunţaseră că doi participanţi la raliu, secţiunea auto, au fost plasaţi în comă artificială, după un accident suferit în prima etapă, cea de sîmbătă. Paul Green şi copilotul său Matthew Harrison aveau probleme pulmonare şi au fost spitalizaţi la Santa Rosa, fiind plasaţi în comă artificială pentru accelerarea recuperării lor. Potrivit organizatorilor cursei, medicii intenţionează să-i scoată din comă cel tîrziu astăzi.