ULTIMA ZI DE TRANSFERURI. Cu zece zile înaintea reluării sezonului în Liga a II-a, FC Farul susţine azi, de la ora 11.00, primul amical tare din această iarnă, urmând să dea piept cu o altă formaţie constănţeană, Săgeata Năvodari, clasată pe locul 2 în Seria I la finalul turului. Partida va avea loc pe terenul central, doar dacă vremea o va permite, în caz contrar urmând să fie mutată pe terenul II din complexul sportiv din str. Primăverii. „După amicalul cu Săgeata vom vedea la ce nivel ne aflăm, pentru că întâlnim un adversar puternic”, a spus antrenorul principal al Farului, Gică Butoiu. Tot azi este ultima zi de transferuri, astfel că oficialii grupării de pe litoral fac eforturi să-i legitimeze pe jucătorii achiziţionaţi în pauza din iarnă şi încearcă să dea câteva lovituri pe ultima sută de metri. Printre ţintele constănţenilor se află un mijlocaş central experimentat şi un atacant de la Delta Tulcea, care vor da astăzi un răspuns clar. În plus, Cosmin Paşcovici a semnat un contract de joc cu începere de la 1 martie, care se va încheia la finalul actualului campionat, dar acesta va intra în vigoare doar dacă jucătorul în vârstă de 33 de ani îşi va primi restanţele financiare. „Cu actualul lot cred că putem face faţă şi ne putem îndeplini obiectivul, evitarea retrogradării. În apărare am reuşit să păstrăm jucătorii din tur şi avem destule soluţii, la mijloc am reuşit să ne acoperim după ultimele transferuri, dar avem mari probleme în ofensivă. În acest moment, avem doar doi atacanţi, iar în cazul unei accidentări sau a unei suspendări trebuie să improvizăm”, a explicat Butoiu. Altfel, oficialii constănţeni au solicitat, ieri, FRF-ului, programarea meciului din prima etapă a returului, cu Viitorul Constanţa, sâmbătă, 5 martie, de la ora 18.00.