Primul buget de stat al carbonului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul buget de stat al carbonului

Monden 19 Septembrie 2009 / 00:00 459 accesări

Scoţia a prezentat, ieri, primul “buget al carbonului” din lume, o iniţiativă de a lega cheltuielile guvernamentale de emisiile de gaze cu efect de seră. Autorităţile de la Edinburgh au anunţat că Scoţia va emite, în 2010, echivalentul a cinci centrale pe cărbune. Cele 11,5 milioane de tone de CO2 estimate pentru anul viitor implică cheltuieli bugetare de 33 de miliarde de lire sterline. Anunţul de vineri marchează a doua premieră mondială de mediu pentru Scoţia, după ce Parlamentul de la Edinburgh a fost primul care a limitat emisiile de CO2 ale ţării la 42% pînă în 2020.

Secretarul scoţian al Finanţelor, John Swinney, a explicat că estimările realizate vor fi folosite pentru a testa impactul de mediu al cheltuielilor bugetare. Miniştrii vor putea să evalueze politicile individuale şi să încheie contracte în funcţie de standarde de mediu. Grupurile ecologiste au salutat decizia, dar le-au cerut miniştrilor să efectueze evaluări mai detaliate ale fiecarei decizii privind cheltuielile, mai ales pentru cele din sectorul transporturilor şi din construcţia sau amenajarea locuinţelor. Partidul Ecologist din Scoţia a menţionat că Guvernul nu a luat în considerare şi emisiile maşinilor şi camioanelor în evaluările lor. În plus, ecologiştii rămîn sceptici în legătură cu multe dintre politicile Partidului Naţional Scoţian, mai ales în ceea ce priveşte viabilitatea angajamentelor pentru energie regenerabilă.

Taguri articol


12