Sportiva spaniolă Maria Isabel Moreno, care evoluează la ciclism, a fost depistată pozitiv cu EPO, pe 31 iulie, cu o săptămînă înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Beijing, care înregistrează astfel primul caz de dopaj, a anunţat, luni, purtătorul de cuvînt al CIO, Giselle Davis. Comisia de Disciplină a CIO, reunită, ieri, a decis excluderea oficială a sportivei de la JO, însă Moreno a părăsit deja oraşul Beijing la puţin timp după controlul antidoping, pretextînd o criză de anxietate. Acest caz de dopaj este primul care vizează “perioada olimpică” începută pe 27 iulie, la deschiderea Satului Olimpic, şi care se va încheia pe 24 august. În această perioadă, CIO a prevăzut 1.300 de teste antidoping. Pe 22 iulie, preşedintele Comitetul Olimpic Spaniol (COE), Alejandro Blanco, s-a declarat convins că nu vor exista cazuri de dopaj printre sportivii spanioli la JO de la Beijing. Maria Isabel (Maribel) Moreno are 27 de ani. Originară din Gerona, ea s-a clasat pe locul 14 la Campionatul Mondial din 2007. De mai multe ori campioană a Spaniei, Maribel Moreno locuieşte la Huesca (Aragon). Sportiva a anunţat că va susţine o conferinţă de presă la Zaragoza.