Morbiditatea prin infecții respiratorii acute a fost mai scăzută comparabil cu cea înregistrată în săptămâna precedentă si s-a încadrat în intervalul așteptat, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică. Activitatea gripala a evoluat cu intensitate scăzută, înregistrându-se focare locale în jud. Brașov, mun. București și cazuri sporadice în unele județe. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) a fost de 39.978, cu 15.4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent (47. 265) și cu 32% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (58.836)- situație datorată în principal subraportarilor din săptămâna anterioară ca urmare a zilelor nelucratoare (sarbatorilor legale). În săptămâna 24.12.2018 – 30.12.2018 s-au înregistrat la nivel național 703 cazuri de gripă clinică comparativ cu 30 cazuri înregistrate in S 52/2017. În săptămâna 24.12.2018 - 30.12.2018 (S 52) au fost înregistrate 2 cazuri de Infecții Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 10 mai puține față de săptămâna anterioară și cu 3 mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent. A fost comunicat primul deces la caz confirmat cu virus gripal, tip A, subtip H3: bărbat de 53 de ani, din jud.Galati, având condiții medicale preexistente și nevaccinat anti-gripal. De la începutul sezonului au fost confirmate 67 de cazuri de gripă: 11 cazuri gripă cu virus AH1, 19 cazuri gripa cu virus AH3, 36 de cazuri gripă cu virus A nesubtipat, 1 caz gripa cu virus B. Până la 30.12.2018 au fost vaccinate antigripal 1.187.159 de persoane din grupele la risc, cu vaccin gratuit distribuit de Ministerul Sănătății.
Cum risc să mă îmbolnăvesc? Gripa se poate transmite ușor de la o persoană la alta: prin contactul direct cu picăturile de la o persoană infectată, împrăştiate prin tuse sau strănut; prin contactul indirect, atunci când picăturile sau secrețiile din nas sau gât se depun pe suprafețe sau pe mâini. De acolo, virusul poate fi transferat către alte persoane care apoi își ating zona nasului sau gurii.
Care sunt simptomele?
Gripa sezoniera este cauzată de virusurile gripale umane care infectează căile respiratorii (nas, gât, bronhii și uneori plămâni). Cu toate că unele infecții pot fi foarte ușoare, persoanele bolnave de gripă au unele sau toate dintre următoarele simptome: febră, durere de gât, secreții nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare.
Puteți recunoaște o viroză respiratorie alta decât gripa, atât după debutul mai lent al bolii (începe ușor cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap) cât și după evoluția mai ușoară a bolii. Aceste forme de viroze respiratorii (răceala) sunt cauzate de alte virusuri respiratorii (adenovirus, virus sincițial respirator, virusuri paragripale etc.).
Complicațiile gripei pot include pneumonie, infecții ale urechii, infecții ale sinusurilor, deshidratare și agravarea afecțiunilor medicale cronice existente, cum ar fi insuficiența cardiacă congestivă, astm sau diabet. La persoanele în vârstă, gripa poate provoca, uneori, și/sau agrava anumite afecțiuni preexistente ducând uneori chiar și la deces.
Cum să vă păstrați sănătatea dumneavoastră și a altora în această iarnă?
Vaccinați-vă înainte de a începe sezonul de gripă. Vaccinarea în fiecare toamnă reduce foarte mult riscul de îmbolnăvire. Eficacitatea vaccinului poate varia de la an la an, în funcție de tipurile de virusuri circulante în fiecare sezon. Vaccinul antigripal nu conține virusuri gripale vii. Acest lucru înseamnă că vaccinul nu poate provoca gripă sau alte infecții. Pentru a limita răspândirea gripei, dar și a altor viroze respiratorii este necesar să luați și următoarele măsuri preventive. Spălați-vă pe mâini cât mai des cu apă și săpun. Acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel atunci când strănutați, apoi acoperiți și aruncați șervețel folosit. Nu întrebuințați batiste, șervețele deja folosite. Virusul gripei, alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate de alte persoane. Dacă nu aveți un șervețel disponibil: stranutați acoperindu-vă în totalitate nasul și gura cu brațul.
STAȚI ACASĂ CÂND SUNTEȚI BOLNAV!
Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medical. Ce puteți face pentru a vă proteja împotriva gripei? Când trebuie să vă vaccinați împotriva gripei? Vaccinarea trebuie în mod ideal, efectuată în fiecare an începând de la mijlocul toamnei. În funcție de tipul de virus care circulă în fiecare an, sezonul de gripă în general durează din octombrie până în luna mai. De ce aveți nevoie de un vaccin gripal în fiecare an? Virusurile gripale sunt în continuă schimbare și nu este neobișnuit să apară în fiecare an noi virusurile gripale. Vaccinarea în fiecare an, este măsura de prevenire unică cea mai eficientă împotriva gripei sezoniere.
Evitați aglomerațiile și spațiile închise! Evitați contactul cu persoanele deja bolnave! Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medical!
DE CE AVEȚI NEVOIE DE UN VACCIN GRIPAL ÎN FIECARE AN?
Virusurile gripale sunt în continuă schimbare și nu este neobișnuit să apară în fiecare an noi virusurile gripale. Vaccinarea în fiecare an, este măsura de prevenire unică cea mai eficientă împotriva gripei sezoniere. Vaccinarea antigripală nu protejează față de alte tipuri de virusuri respiratorii; ca urmare, persoanele vaccinate antigripal sunt protejate doar față de gripă, boală mult mai gravă și care frecvent evoluează cu complicații și chiar deces.