Primul deces de gripă nouă în Europa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul deces de gripă nouă în Europa

Justiție 16 Iunie 2009 / 00:00 532 accesări

O pacientă care suferea de gripă porcină a murit duminică, în Scoţia, fiind primul deces cauzat de virusul A/H1N1 în Marea Britanie şi primul înregistrat în afara continentului american. Pacienta avea însă şi alte probleme de sănătate. Jacqui Fleming, în vîrstă de 38 de ani, născuse cu două săptămîni în urmă, a precizat familia sa. Femeia, care s-a aflat la terapie intensivă, născuse cu trei luni înainte de termen, dar copilul nu a fost contaminat cu virusul gripei noi, potrivit presei. Ministrul scoţian al sănătăţii, Nicolas Sturgeon, a prezentat condoleanţe familiei, dar a subliniat că lumea nu trebuie să intre în panică. “Oricît de tragic ar fi acest deces, doresc să subliniez că marea majoritate a celor infectaţi cu virusul gripei porcine prezintă simptome relativ uşoare”, a subliniat el. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat prima pandemie de gripă din ultimii 40 de ani, zilele trecute, şi a avertizat că o propagare mai amplă a virusului este inevitabilă. Virusul a contaminat aproape 30.000 de persoane în 74 de ţări şi a ucis 145 de persoane de la primul caz depistat în Mexic în aprilie, potrivit statisticilor OMS. Decesele legate de virusul A/H1N1 erau pînă în prezent înregistrate numai pe continentul american. Pacientul decedat duminică facea parte dintre cele zece persoane spitalizate din cauza gripei porcine în Scoţia din aproape 500 de cazuri. În întreaga Mare Britanie au fost confirmate 1.226 de cazuri de îmbolnăvire. Pe continentul american, un al şaselea deces a fost anunţat duminică în Canada, în Quebec. Este vorba despre o femeie în vîrstă de 50 de ani, care suferea şi de o boală cronică. Autorităţile sanitare canadiene au raportat vineri 540 de noi cazuri confirmate de gripă A/H1N1, numărul total de cazuri la nivel naţional fiind de 3.515.

Autorităţile liniştesc populaţia

Autorităţile britanice au încercat să liniştească temerile, după anunţarea primului deces provocat de gripa porcină, spunînd că virusul nu este pe cale de a suferi mutaţii. “Avînd în vedere numărul de cazuri, este vorba despre ceva ce, mai devreme sau mai tîrziu, trebuia să se întîmple”, a declarat Hugh Pennington, bacteriolog la Universitatea din Aberdeen. “Acest lucru nu înseamnă că virusul devine mai periculos. Toate elementele de pînă acum sugerează că virusul nu a suferit mutaţii”, a subliniat el. “Este un virus de gripă, deci, dacă vor fi multe cazuri, unele persoane vor fi spitalizate, altele vor muri”, a notat el. Sturgeon a explicat numărul mare de contaminări în Scoţia prin existenţa a trei focare în regiune. Celelalte focare principale sînt la Londra şi în centru spre vestul Angliei.



12