Primul deputat surdo-mut din Parlamentul austriac

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul deputat surdo-mut din Parlamentul austriac

Monden 11 Iulie 2009 / 00:00 1698 accesări

Helene Jarmer, membră a Partidului Verzilor, surdo-mută, a depus jurămîntul, vineri dimineaţă, în Parlamentul austriac, fiind primul deputat care are această dizabilitate. În vîrstă de 38 de ani, aceasta o înlocuieşte în funcţie pe compatrioata sa Ulrike Lunacek, care a fost aleasă la 7 iunie în Parlamentul European. Helene Jarmer, ai cărui părinţi au fost surdo-muţi, dar care s-a născut fără această dizabilitate, şi-a pierdut auzul în urma unui accident de maşină. Profesor de matematică şi de desen, a urmat studii specializate pentru surdo-muţi în Austria şi SUA, unde a obţinut licenţa la Universitatea din Washington DC, în limbajul semnelor. Helene Jarmer militează activ de aproximativ zece ani pentru integrarea surdo-muţilor în societatea austriacă, în special în sistemul şcolar, înfiinţînd şi un site de informaţii specializate. Va fi asistată în permanenţă de o interpretă în limbajul semnelor, iar toate dezbaterile Parlamentul austriac vor fi pe viitor traduse în acest limbaj. Pentru a depune jurămîntul, a reuşit cu dificultate să pronunţe cele două cuvinte „Ich Gelobe”, în traducere jur, în aplauzele tuturor parlamentarilor austrieci, colegii săi din grupul ecologiştilor agitînd ambele mîini, traducere a aplauzelor în limbajul semnelor.

Helene Jarmer este cel de-al treilea parlamentar surdo-mut din spaţiul UE, după alegerea conservatorului ungar Adam Kosa în Parlamentul European şi cea a membrului partidului flamand Helga Stevens, care a obţinut un mandat în Parlamentul belgian.

Taguri articol


12