Primul eșec al sezonului pentru CS Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal județean / În weekend s-a jucat în Liga a IV-a și Liga a V-a

Primul eșec al sezonului pentru CS Năvodari

Sport 28 Martie 2016 / 17:04 1357 accesări
Jucătorii liderului din Liga a V-a, CS Năvodari, au suferit prima înfrângere din acest campionat, pe terenul formației de pe locul 2, Atletic 2 Mai

Jucătorii liderului din Liga a V-a, CS Năvodari, au suferit prima înfrângere din acest campionat, pe terenul formației de pe locul 2, Atletic 2 Mai

Liga a IV-a la fotbal cam este decisă! Deși s-a jucat abia etapa a 22-a din totalul de 34, va fi extrem de greu ca Axiopolis Cernavodă să mai fie detronată din postura de lider. Dunărenii au învins pe terenul fostei ocupante a poziției secunde, Victoria Mihai Viteazu, și au rămas la 13 puncte de a doua clasată, care este acum reprezentanta localității din cealaltă extremitate a Canalului Dunăre - Marea Neagră, CS Agigea. În aceste condiții, formația antrenată de Vasile Enache se poate pregăti deja pentru barajul de promovare în Liga a 3-a.

Rezultate: Dunărea Ostrov - Gloria Băneasa 4-1 (la juniori: 1-0); Avîntul Comana - Farul Tuzla 1-1 (la juniori: 10-0); CS Agigea - Viitorul Fîntînele 3-2 (la juniori: 2-1); Victoria Cumpăna - Unirea Topraisar 0-5 (la juniori: 2-2); CS Eforie - CS Mihail Kogălniceanu 2-0 (la juniori: 1-3); Portul Constanța - Voința Valu lui Traian 3-2 (la juniori: 18-0); CFR Constanța - Sparta Techirghiol 2-1 (la juniori: 11-0); Victoria Mihai Viteazu - Axiopolis Cernavodă 1-3 (la juniori: 0-4); CSO Ovidiu - Știința Poarta Albă 4-3 (la juniori: 1-0). Clasament seniori: 1. Cernavodă 57p; 2. Agigea 44p; 3. Eforie 43p. Clasament juniori: 1. CFR 64p (golaveraj 219-8); 2. Portul 57p/21j (154-11); 3. Topraisar 51p.

Iată și rezultatele înregistrate duminică în etapa a 18-a din Liga a V-a la fotbal, a treia din retur: Danubius Rasova - Perla Murfatlar 2-4; CSȘ Medgidia - Viitorul Pecineaga 0-7; Voința Săcele - Speranța Nisipari 1-5; Viitorul Cobadin - Gloria Albești 1-3; Atletic 2 Mai - CS Năvodari 2-0; Castelanii Castelu - Litoral Corbu 3-0; Dacia Mircea Vodă - Gloria Seimeni 3-2; Voința Siminoc - Recolta Nicolae Bălcescu 7-2. Clasament: 1. Năvodari 45p; 2. 2 Mai 42p; 3. Albești 41p.

CURSURI DE ANTRENOR DE FOTBAL - LICENȚĂ UEFA C ȘI DE INSTRUCTOR-MONITOR DE FOTBAL

Asociaţia Județeană de Fotbal Constanța, prin Comisia Tehnică, organizează cursuri pentru obținerea licenței de antrenor de fotbal UEFA C și pentru obținerea licenței de instructor-monitor de fotbal. Pentru înscrieri, doritorii sunt așteptați zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00 și 13.00, la sediul Asociației Județene de Fotbal, din strada Ion Bănescu nr. 2. Data-limită pentru înscriere este 31 martie 2016. Documentele necesare pentru înscriere sunt: acte de identitate, acte de studii, cazier judiciar, adeverință medicală, taxa de curs. Relații suplimentare pot fi obținute la telefoanele 0241-61.35.33 (sediul AJF Constanţa), 0733-10.56.53 sau 0742-57.95.31 (prof. George Focan) și 0721-02.86.63 sau 0763-39.60.33 (Stere Guteanu).

CURSURI PENTRU ARBITRI DE FOTBAL

Asociația Județeană de Fotbal Constanța și Comisia Județeană de Arbitri anunță că au început înscrierile pentru Cursul de arbitri de fotbal. Deschiderea cursului este programată pentru data de 31 martie 2016, ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, sala mică. Doritorii, care trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani, se pot înscrie la sediul Asociației Județene de Fotbal, din strada Ion Bănescu nr. 2. Persoană de contact: Dumitru Momescu (0732-655.983), secretar CJA Constanța. Cursurile sunt gratuite.

Citește și:

Start și în returul Seriei Nord din Liga a VI-a

Primele două clasate din Liga a IV-a se înfruntă la Mihai Viteazu

S-a reluat și Liga a VI-a, însă doar Seria Sud

Juniorii de la Portul, „încurcați“ de Kogălniceanu

Taguri articol


12