Aseară, în Sala Sporturilor, publicul constănţean a putut urmări pe viu una dintre candidatele la câştigarea actualei ediţii a Ligii Campionilor la volei feminin. Indiscutabil, Dinamo Kazan este cea mai valoroasă echipă feminină de volei care a jucat în ultimii ani la Constanţa. Cu un lot garnisit de internaţionale ruse şi americane, campioana Rusiei a oferit o lecţie de volei modern şi s-a impus fără emoţii în faţa campioanei României, CSV 2004 Tomis Constanţa, scor 3:0 (25:15, 25:12, 25:18). A fost primul eşec în actuala ediţie a Ligii Campionilor pentru formaţia constănţeană, unul usturător, în urma căruia CSV 2004 Tomis a pierdut primul loc în clasament.
DINAMO A FĂCUT DIFERENŢA CU SERVICIUL ŞI BLOCAJUL. Avertizată de eşecul de la Schwerin că nu mai există echipe mici în Liga Campionilor, Dinamo a ţinut să-şi pună adversara la respect încă din startul partidei. Oaspetele au forţat mereu serviciul, preluarea constănţeană a fost deseori nesigură, iar echipa din Kazan a făcut diferenţa cu blocajul (15-4 a fost raportul punctelor realizate cu ajutorul blocajului!). Tomis a făcut cel mai slab joc din acest sezon, iar în primele două seturi a fost de nerecunoscut. Rodriguez a prins o zi foarte slabă, astfel că greul atacului a căzut pe umerii extremelor, care nici ele nu au excelat. Susţinute în permanenţă de un public entuziast (în ciuda scorului!), “sirenele” au reacţionat abia în setul al treilea, singurul în care antrenorul rus a cerut ambele time-out-uri permise de regulament. Oricum, acest eşec era normal după revenirea de formă a campioanei Rusiei, aşa că Tomis continuă lupta pentru calificarea mai departe de pe locul secund, meciurile decisive fiind cele cu Schweriner SC (Schwerin, 5 decembrie) şi Robur Tiboni Urbino (Constanţa, 11 decembrie). Dar până atunci, miercurea viitoare, este programat jocul în deplasare cu Dinamo Kazan.
DECLARAŢII DUPĂ MECI. „Am întâlnit un adversar care luptă pentru câştigarea Ligii Campionilor, un adversar puternic, însă nici prestaţia noastră nu a fost una prea bună. Chiar nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi în această seară. Sper ca în Rusia să jucăm altceva, să nu mai pierdem seturile la asemenea diferenţă” - Claudia Gavrilescu (căpitan CSV 2004 Tomis).
„Cred că am intrat un pic timorate în meci şi asta s-a văzut în primul set. Am făcut şi nişte cadouri, de care echipa adversă, una foarte puternică, a ştiut să profite. Totuşi, cred că nu trebuia să cedăm aşa repede” - Diana Neaga (jucătoare CSV 2004 Tomis).
„Am început tare, ne-a intrat bine serviciul şi nu am lăsat echipa din Constanţa să joace. Cel mai important este că am jucat foarte bine astăzi (n.r. - marţi) şi am trecut pe primul loc în grupă” - Jordan Larson (jucătoare Dinamo Kazan).
„Cred că am reuşit cel mai bun meci din acest sezon, după ce în partidele precedente din Liga Campionilor am suferit puţin. Cel mai important este că am jucat constant bine tot meciul, fără oscilaţii” - Heather Bown (jucătoare Dinamo Kazan).
„Am zis şi cu alte prilejuri că echipa noastră nu este prea puternică. Am făcut 5 puncte în această grupă, dar nu ne putem compara cu nivelul unei echipe ca Dinamo Kazan. Astăzi s-a văzut şi în teren această diferenţă mare între echipe. Minunile nu se petrec în fiecare zi. Lupta noastră continuă, cu Schwerin şi Urbino, pentru locul 2 şi pentru locul 3 în această grupă” - Darko Zakoc (antrenor principal CSV 2004 Tomis).
„Poate că la prima vedere pare o victorie uşoară pentru noi, dar nu a fost deloc aşa. În primul rând drumul până la Constanţa a fost foarte dificil, de aceea am şi venit aici cu două zile înaintea meciului. În Liga Campionilor nu mai există echipe uşor de învins. La Schwerin am jucat slab, am pierdut şi am vrut să evităm orice surpriză neplăcută” - Rishat Gilyazutdinov (antrenor principal Dinamo Kazan).
Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga-Calotă - Jeoselyna Rodriguez, Gavrilescu, Holness, Sevarika, Majstorovic şi Vujovic - libero (au mai jucat: Genesis Francesco, Ganzer, Lamb şi Cazacu); Dinamo Kazan (antrenori Rishat Gilyazutdinov şi Dzianis Matsveyeu): Startseva - Gamova, Borisenko, Bown, Larson, Evdokimova şi Ulanova - libero (a mai jucat: Voronkova).
Clasament Grupa E: 1. Dinamo Kazan 7p, 2. CSV 2004 Tomis Constanţa 5p, 3. Schweriner SC 3p, 4. Robur Tiboni Urbino 0p. Al doilea meci din etapa a treia a Grupei E, Robur Tiboni Urbino - Schweriner SC, s-a jucat aseară, după închiderea ediţiei. Cealaltă reprezentantă a României în Liga Campionilor, Dinamo Bucureşti, evoluează în deplasare cu Galatasaray Daikin Istanbul (Turcia), partida fiind programată joi, de la ora 19.30 (în direct pe Digi Sport 3).