Primul examen pentru noul FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 16-a: SPORTUL STUDENŢESC BUCUREŞTI - FC FARUL CONSTANŢA

Primul examen pentru noul FC Farul

Sport 09 Martie 2013 / 00:00 1474 accesări

Pusă sub semnul întrebării din cauza problemelor financiare şi administrative cu care se confruntă gruparea din Regie, partida dintre Sportul Studenţesc Bucureşti şi FC Farul Constanţa, din cadrul etapei a 16-a a Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal, va avea loc conform programării iniţială, sâmbătă, de la ora 11.00. Exilaţi de pe stadionul din Regie, neomologat din turul campionatului trecut, bucureştenii au reuşit până la urmă să găsească o arenă care să-i găzduiască, astfel că întâlnirea se va desfăşura pe stadionul “Juventus” din Bucureşti, unde îşi susţine jocurile de pe teren propriu formaţia din Liga a III-a, Juventus Bucureşti. Totuşi, surse din cadrul clubului din capitală susţin că formaţia constănţeană ar putea câştiga la “masa verde”, întrucât jucătorii bucureşteni nu au vize medicale pe carnetele de joc.

„Nu ştiu şi nici nu mă interesează acest lucru. Noi ne-am pregătit şi suntem concentraţi pe meci, nu pe alte probleme. Eu sunt convins că adversarii vor juca şi o vor face bine. Din contră, aceste probleme vor reprezenta un plus de motivaţie, iar reacţia vestiarului Sportului va fi să strângă rândurile. Pentru noi va fi un prim examen. Startul este greu de controlat pentru orice echipă, pentru că se vine după o perioadă de pregătire, antrenamente şi oboseală, iar în regim de competiţie se răspunde altfel”, a declarat antrenorul principal al Farului, Alin Artimon. Tehnicianul constănţean nu-l va putea folosi pe atacantul Ovidiu Stoianof, suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, în timp ce fundaşul central Ionel Ţabară nu a fost oprit în lot.

Formaţia probabilă de start a Farului: G. Curcă - Birău, I. Popescu, Bumbac, Drugă - Sg. Popescu, Săceanu, Coteanu - Ivanovici, S. Chiţu, Călinţaru.



12