Primul jucător eliminat de la Oţelul Galaţi în actuala ediţie a Ligii I

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Minutul 91, Liga I, etapa a 15-a

Primul jucător eliminat de la Oţelul Galaţi în actuala ediţie a Ligii I

Sport 14 Noiembrie 2006 / 00:00 666 accesări

În etapa a 15-a a Ligii I la fotbal am consemnat opt victorii ale gazdelor (Rapid, Dinamo, FC Vaslui, FC Argeş, UTA, Gloria Bistriţa, FC Farul şi Steaua) şi un singur succes al oaspeţilor (Poli Timişoara la Craiova). În această etapă s-au marcat 24 de goluri (21 gazdele - 3 oaspeţii), pînă la pauză fiind înscrise 14 goluri (11 gazdele - 3 oaspeţii). Frencezul Thereau (Steaua) a fost autorul unei triple în această rundă, devenind al doilea "stranier", după moldoveanul V. Frunză (FC Vaslui), care înscrie de trei ori în Liga I, Nae (Farul) şi-a trecut în cont o dublă, iar Popete (Pandurii) a fost nefericitul autor al singurului autogol consemnat în această etapă. Din cele două lovituri de la 11m acordate în runda a 15-a, una a fost fructificată de Rădoi (Steaua), iar cealaltă ratată de Cr. Vlad (Unirea). În această etapă s-au arătat 37 de cartonaşe galbene (17 gazdelor - 20 oaspeţilor) şi au fost acordate trei cartonaşe roşii: M. Baciu (Oţelul) şi Hotoboc (Jiul) au fost eliminaţi direct, în timp ce Cornea (Gloria) a plecat mai devreme la vestiare, după ce a primit două avertismente. Cele mai multe cartonaşe - 7 - au fost acordate în partidele UTA - Jiul (6 galbene şi unul roşu) şi FC Farul - Poli Iaşi (7 galbene), iar cele mai puţine - 2 galbene - în meciul Rapid - Unirea Urziceni. În tribunele celor nouă stadioane au fost prezenţi 39.900 de spectatori. Cei mai mulţi iubitori ai fotbalului - 10.000 - au asistat la partida Steaua - Naţional, iar cei mai puţini - 1.000 - la meciul Farul - Poli Iaşi.

Alte date statistice ale etapei - fundaşul Marius Baciu a devenit, sîmbătă, primul jucător eliminat de la echipa Oţelul Galaţi în actuala ediţie a Ligii I, el primind cartonaşul roşu în minutul 71 al meciului cu Dinamo; în urma eliminării lui Baciu, Ceahlăul Piatra Neamţ a devenit singura echipă care nu a primit niciun cartonaş roşu în această ediţie a Ligii I; dinamoviştii Ionel Dănciulescu şi Claudiu Niculescu, care au marcat sîmbătă, au ajuns la golurile cu numărul 143, respectiv 117 în primul eşalon; Alexandru Bălţoi (Oţelul) a înregistrat a 100-a prezenţă în Liga I, iar Cristian Vlad (Unirea Urziceni) a evoluat în partida cu numărul 150 în primul eşalon; ultima victorie cu 6-0 obţinută de Steaua data din sezonul 1994-1995, când a învins, pe teren propriu, tot pe FC Naţional, la 4 decembrie 1994.

Programul etapei a 16-a - vineri, 17 noiembrie, ora 14.00: Oţelul Galaţi - Gloria Bistriţa (Telesport); ora 18.00: FC Naţional - FC Argeş (Telesport); ora 20.00: U. CRAIOVA - FC FARUL CONSTANŢA (Naţional TV); sîmbătă, 18 noiembrie, ora 13.00: Unirea Urziceni - Dinamo (TVR 2); ora 14.00: CFR Cluj - Poli Iaşi (Telesport); ora 14.00: Pandurii Tg. Jiu - Steaua (Naţional TV); ora 20.45: Poli Timişoara - UTA (Antena 1); duminică, 19 noiembrie, ora 13.00: Jiul Petroşani - FC Vaslui (Telesport); ora 20.30: Ceahlăul Piatra Neamţ - Rapid (TVR 1).



12