Primul meci de acasă al HCM va fi la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul meci de acasă al HCM va fi la Medgidia

Sport 07 Septembrie 2010 / 00:00 671 accesări

După startul perfect în noul sezon al Ligii Naţionale, când a învins în prima etapă, în deplasare, pe Dinamo Braşov, HCM Constanţa va reveni, mâine, în faţa constănţenilor, când este programată etapa a doua a campionatului. Cum lucrările de renovare a Sălii Sporturilor nu sunt finalizate, HCM va disputa mâine, de la ora 18.00, la Medgidia, primul joc de pe teren propriu, împotriva echipei Universitatea Cluj. „Suntem nevoiţi să jucăm la Medgidia această partidă, dar sunt convins că cei de acolo vor umple sala aşa cum au făcut-o mereu la partidele de handbal pentru că oamenii din Medgidia iubesc acest sport. Echipa noastră s-a pregătit în ultima perioadă la Medgidia şi nu cred că vor fi niciun fel de probleme în acest meci. Este bine că am început acest sezon cu o victorie, în timp ce Reşiţa a pierdut. Sperăm ca partidele din campionat să ne aducă la nivelul maxim înaintea duelului cu cei de la Croaţia Zagreb“, a declarat directorul executiv Nurhan Ali. Ca şi HCM, Universitatea Cluj a debutat cu o victorie în noua stagiune, impunându-se cu 33-29 în disputa de pe teren propriu cu nou-promovata CSM Bucureşti. Astăzi, de la ora 18.00, în primul meci al etapei a doua din LN, se va disputa partida CSM Bucureşti - HC Odorhei.

Taguri articol


12