Prima tranşă, de 1,5 miliarde euro, din împrumutul total de 5 miliarde euro de la Comisia Europeană (CE) va intra în România la finele lunii iunie, cel tîrziu în primele zile din iulie, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Gheorghe Gherghina. El a menţionat că toţi banii pe care-i va primi România de la CE şi Banca Mondială vor avea ca destinaţie finanţarea deficitului bugetar, respectiv a titlurilor de stat emise de MFP pentru acoperirea deficitului. \"Prima tranşă de la Comisia Europeană va intra în contul Ministerului de Finanţe deschis la BNR, la sfîrşitul lunii iunie sau cel tîrziu în primele zile din luna iulie. Prin urmare, vom începe să finanţăm împrumuturile pe termen scurt de la bănci\", a spus Gherghina. Întrebat ce procent din sumele primite de la CE vor fi alocate pentru salarii în acest an, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a răspuns simplu: \"Nimic\". Reamintim că autorităţile române au convenit, la finele lunii martie, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) asupra unui acord stand-by pe doi ani cu instituţia financiară pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, Banca Mondială şi BERD urmînd să ajungă la 19,95 miliarde euro. De asemenea, prima tranşă a finanţării FMI, de 5 miliarde euro, va fi disponibilă României imediat după aprobare venită din partea Cosiliului Executiv al FMI (luna mai).