Primul miting anti-Putin de la învestirea sa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tulburări la Moscova

Primul miting anti-Putin de la învestirea sa

Externe 13 Iunie 2012 / 00:00 364 accesări

Zeci de mii de ruşi au manifestat ieri, în centrul Moscovei, acesta fiind primul protest faţă de Vladimir Putin, de la învestirea sa în funcţia de preşedinte, pe 7 mai. Aşa-numitul marş al milioanelor a fost precedat, în ajun, de percheziţii la domiciliile liderilor opoziţiei şi, săptămâna trecută, de adoptarea unei legi care instituie amenzi draconice pentru tulburarea ordinii la manifestaţii, măsuri menite să intimideze opoziţia, potrivit experţilor. Manifestaţia organizată ieri, de Ziua Rusiei, a reunit peste 100.000 de persoane, după cum a afirmat, de pe scena amplasată pe Bulevardul Saharov, liderul Frontului de Stânga, Serghei Udalţov. ”În replică la represiunile conducerii, pe străzile Moscovei au ieşit peste 100.000 de persoane. Noi nu ne temem, noi nu putem fi speriaţi şi vom lupta până vom învinge”, a declarat Udalţov. Poliţia rusă a estimat că la miting au luat parte 22.000 de persoane, organizatorii acceptând ”cu bucurie această subevaluare”, întrucât nu vor fi nevoiţi să plătească amenzi pentru depăşirea numărului de persoane, având în vedere că primăria Moscovei a autorizat o manifestaţie cu 50.000 de participanţi. Udalţov, care a ignorat, ieri, convocarea la poliţie, după percheziţiile din ajun, a reluat, în faţa mulţimii, sloganurile mişcării de opoziţie, cerând alegeri corecte, eliberarea deţinuţilor politici şi îndemnând la o mai amplă mobilizare împotriva puterii, la toamnă. ”Le este teamă”, a strigat, la rândul său, un alt lider al opoziţiei, Boris Nemţov, fost vicepremier în perioada preşedinţiei lui Boris Elţin. Nemţov, care nu a fost găsit luni acasă, pentru percheziţii, a primit convocarea la audieri din partea comitetului rus de anchetă, chiar în timpul mitingului.

LOZINCI TRADIŢIONALE Marele absent al manifestaţiei a fost carismaticul blogger anticorupţie Aleksei Navalnîi, el aflându-se în acest interval la audieri, împreună cu prezentatoarea tv Ksenia Sobciak, fiica mentorului lui Vladimir Putin, Anatoli Sobciak şi cu Ilia Iaşin, co-preşedintele mişcării Solidarnost. Navalnîi a transmis însă un montaj dintr-un discurs de-al său de la mitingul din Piaţa Blotnaia, din decembrie trecut, în care condamna ”partidul hoţilor şi al escrocilor”, calificându-i pe membrii tandemului aflat la putere, Dmitri Medvedev - Vladimir Putin, drept ”unul jalnic, altul umflat în pene”. Participanţii au scandat lozinci tradiţionale la protestele faţă de Kremlin, precum ”Rusia fără Putin!”, ”Jos dictatura!”, purtând panglici albe în piept, devenite simbol al manifestaţiilor opoziţiei. Ca şi la acţiunile precedente, la marş au luat parte oameni reprezentând diverse viziuni politice: activişti ai Rusiei Juste (de centru-stânga), adepţi ai Frontului de Stânga, naţionalişti.

BANI CONFISCAŢI Anchetatorii ruşi încearcă să stabilească provenienţa banilor confiscaţi luni de la domiciliul prezentatoarei de televiziune Xenia Sobciak. Este vorba de circa un milion de euro, 480.000 de dolari şi 480.000 de ruble (12.000 de euro). Ancheta vizează şi stabilirea destinaţiei acestei sume importante, distribuită în circa 100 de plicuri. Autorităţile ruse au acuzat în mod repetat opoziţia rusă că ar fi în serviciul SUA.

TARE PE POZIŢIE Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat ieri că nu va permite slăbirea Rusiei prin tulburări sociale. ”Tot ce slăbeşte ţara şi divizează societatea este inacceptabil pentru noi. Orice decizie sau măsură care ar conduce la şocuri sociale şi economice este inacceptabilă”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei recepţii cu ocazia Zilei Naţionale a Rusiei. El a afirmat că, ”pentru o ţară imensă, multietnică, precum Rusia, principiul fundamental constă într-o dezvoltare progresivă şi evolutivă”. Peste 12.000 de membri ai forţelor de ordine - poliţişti, scutieri OMON - au fost mobilizaţi în capitală, potrivit autorităţilor, zona mitingului fiind survolată la mică altitudine de un elicopter.

Taguri articol


12