Primul pas către calificare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mîine, HCM Constanţa - Pallamano Conversano, meci-spectacol la început de sezon

Primul pas către calificare

Sport 01 Septembrie 2006 / 00:00 972 accesări

Handbaliştii constănţeni încep mîine un nou drum european, al cincilea consecutiv de cînd clubul a reapărut în prim-planul performanţei sportului românesc. Fiecare dintre ele l-a continuat şi depăşit pe cel anterior, lucru care a determinat şi menţinut continuitatea formaţiei noastre în topul handbalului continental. Şi, dacă stăm să gîndim că HCM Constanţa vine după cel mai bun rezultat din istoria sa, calificarea în careul de aşi al Cupei Cupelor, dorinţa conducerii administrative, tehnice şi a jucătorilor de realizare a unui obiectiv extrem de îndrăzneţ, calificarea în premieră a unei echipe româneşti în optimile de finală ale Champions League, este pe deplin îndreptăţită şi dorită de toată lumea. Pînă atunci însă, obiectivul imediat pe care noul antrenor Lucian Rîşniţă trebuie să îl realizeze este pătrunderea în faza grupelor, pentru a doua oară în istoria clubului (acum doi ani însă, HCM nu a mai fost nevoită să dispute tur preliminar), iar partida cea mai importantă, din toate punctele de vedere este cea de mîine, cu campioana Italiei, Indeco Pallamano Conversano. Mai întîi pentru că este prima a noului sezon şi, se ştie, orice debut este greu; apoi, pentru că formaţia noastră vine după o serie de rezultate şi evoluţii neconvingătoare sub comanda fostului antrenor sîrb Ljubomir Obradovic, care trebuie depăşite cît mai rapid. Timp scurt, aşadar, pentru Rîşniţă în tentativa de a roda o anumită tactică învingătoare, însă experienţa şi valoarea superioare ale handbaliştilor constănţeni ar trebui să-şi pună, o dată în plus, amprenta asupra spectacolului din teren şi rezultatului de pe tabelă. „E un meci foarte important, pe care trebuie să-l rezolvăm chiar în stadiul de reconstrucţie în care sîntem. Nu am găsit încă formula cîştigătoare, cele trei schimbări din lot nefiind încă pe deplin acoperite de noii veniţi, dar nu putem plînge în continuare după cei transferaţi în această vară. Oricum ar fi, trebuie să trecem de aceşti italieni, pentru o nouă prezenţă în grupele Ligii Campionilor. Cu timpul, vom cristaliza şi noile formule de joc şi ne va fi mai uşor”, apreciază extrema stînga a Municipalului constănţean, George Buricea. Evident, handbaliştii noştri se gîndesc la o nouă sărbătoare cu suporterii care le-au fost întotdeauna aproape: „Speră să fie sala plină. Suporterii constănţeni ne-au obişnuit cu sala plină şi sînt sigur că nu ne vor lăsa acum, la greu”.

Acestea sînt premisele de la care începe dubla manşă HCM Constanţa - Pallamano Conversano, din turul preliminar al Ligii Campionilor. În primul rînd, o mare dorinţă a Constanţei de a fi din nou în vîrful sportului mondial. Manşa tur a partidei începe mîine, la ora 17.30, în Sala Sporturilor şi va fi transmisă în direct la TV Neptun.



12