Primul satelit românesc va fi trimis în spaţiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul satelit românesc va fi trimis în spaţiu

Monden 19 Ianuarie 2012 / 00:00 403 accesări

GOLIAT, primul microsatelit artificial românesc trimis în spaţiu în cadrul unui program al Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA) va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pe 9 februarie, de la o bază din Guyana Franceză. Lansarea pe orbită a microsatelitului românesc GOLIAT va fi efectuată cu primul zbor al noii rachete europene VEGA. Satelitul a efectuat testele funcţionale şi în prezent este integrat pe lansator împreună cu alţi şapte sateliţi, la centrul spaţial al ESA din Guyana Franceză. GOLIAT, un satelit în formă de cub cu latura de zece centimetri şi o greutate de un kilogram, a fost conceput şi dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între 2005 şi 2007. Misiunea GOLIAT are un caracter educaţional şi experimental, acesta fiind primul microsatelit artificial românesc lansat în spaţiu din cadrul unui program al ROSA. În ianuarie anul trecut, a fost semnat acordul de aderare a României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene. România a încheiat primul Acord cu ESA în 1992, care a fost ratificat prin Legea nr. 40/1993, fiind urmat de alt acord în anul 1999. Începând cu 2006, România a fost Stat European Cooperant al ESA. Statutul de stat membru cu drepturi depline al ESA permite accesul organizaţiilor din România la toate programele derulate, aceasta constituind un important transfer de tehnologie.

Taguri articol


12