Astronautul american Rick Mastracchio a dat publicităţii primul „selfie“ realizat pe orbita terestră, ieri, cu ocazia unei misiuni în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale. El s-a plâns de faptul că mânecile costumului său spaţial erau prea scurte pentru a putea să facă un „selfie“ aşa cum se cuvine. Asta nu l-a împiedicat să încerce, totuşi, să dea publicităţii acea fotografie. ”Costumul spaţial face să devină foarte dificilă realizarea unui „selfie“ bun. Am încercat mai multe astăzi”, a scris Rick Mastracchio pe Twitter, la doar câteva ore după ce, alături de Steve Swanson, unul dintre colegii săi din echipajul de pe staţie, a înlocuit un computer de rezervă, defect, aflat în exteriorul staţiei.
Realizarea unui „selfie“ orbital a fost, într-adevăr, o misiune dificilă, nu doar din cauza costumului incomod purtat de Rick Mastracchio, ci şi deoarece astronautul se afla în umbra staţiei, având în spate, ca fundal, o imagine cu planeta noastră, ce apare în nuanţe strălucitoare de argintiu şi albastru. Astronautul Steve Swanson a fost şi el fotografiat în timpul ieşirii pe orbită de miercuri şi apare în exteriorul laboratorului Kibo, modulul ştiinţific japonez de la bordul staţiei. Rick Mastracchio a fotografiat, totodată, capsula spaţială Dragon, fabricată de compania SpaceX, care s-a conectat în urmă cu câteva zile cu modulul Harmony al staţiei.