Sâmbătă, pe stadionul „Mihail Naca” din Constanța, s-a disputat întâlnirea dintre formaţiile CS Tomitanii Constanța şi CS Dinamo București, din etapa a patra a SuperLigii de rugby. A fost un duel la finalul căruia echipa constănţeană a reuşit prima victorie în SuperLigă, graţie eseului marcat de Adrian Părălește în finalul partidei. Dinamo a condus la pauză cu 7-0, în urma unui eseu de penalizare, iar căpitanul Johnny Sola a înscris primul eseu al gazdelor în partea a doua a jocului. Hendrik a punctat din lovitură de pedeapsă pentru oaspeţi, iar Adrian Părălește, trimis în teren în repriza a doua, a reuşit primul său eseu în meciul de sâmbătă, restabilind egalitatea, scor 10-10. Transformarea lui Dragoș Burlacu a dus scorul la 12-10 în favoarea Tomitanilor, însă drop-goal-ul lui Hendrik a readus-o pe Dinamo în avantaj, 13-12. Adrian Părălește a culcat decisiv balonul în terenul de ţintă advers, astfel că echipa constănţeană s-a impus cu 17-13.
Formula de start a Tomitanilor (antrenori George Sava și Cătălin Nicolae): Petucher, Pelin, Neacşu, Macoveanu, Zaharia, Arvinte, Jean Don, Tweddle, V. Dumitru, Dudman, I. Coman, Sola (cpt.), Gigauri, Burlacu, Buffard; Rezerve: Tutunea, Popa, Baraulea, Tatu, Sîrbu, Mihalache, Mihai şi Părăleşte.
În etapa viitoare, CS Tomitanii va juca în deplasare, cu Universitatea Cluj, iar următorul meci de pe teren propriu este programat la 27 octombrie, cu Timișoara Saracens.