Considerată una dintre marile favorite la retrogradare înaintea debutului sezonului, FC Farul a dat peste cap toate calculele hârtiei. Formaţia de pe litoral a ajuns la al patrulea meci consecutiv fără înfrângere, după ce a bifat, sâmbătă, primul succes pe teren străin din actuala ediţie a Ligii a II-a, impunându-se la limită, scor 1-0, în duelul cu CF Brăila, din etapa a 7-a. Trecut în linia de mijloc, golgeterul Adrian Câmpeanu şi-a făcut din nou datoria şi a marcat unicul gol al partidei cu cinci minute înainte de pauză, când a trimis cu capul, din 6 m, pe lângă portarul gazdelor. Echipa pregătită de Ioan Sdrobiş şi Gică Butoiu a avut şansa de a-şi mări avantajul în debutul reprizei secunde, dar şutul lui Husein, scăpat singur spre poarta adversă, a fost blocat de goalkeeperul brăilean. În min. 69, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică, după ce Rusu a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene. Egalitatea numerică din teren s-a restabilit câteva minute mai târziu, mijlocaşul gazdelor, Bucă, văzând şi el cartonaşul roşu. Finalul a fost dramatic, Zdrâncă reuşind să respingă în ultimul minut o minge trimisă la vinclu de gazde. „Este o victorie extrem de importantă, care ne aduce mai multă linişte”, a spus Butoiu. „Am promis că vom câştiga şi ne-am ţinut de cuvânt. Echipa a dat totul pe teren şi s-a apărat eroic pe final. Am fi fost mai sus în clasament, dacă am fi avut arbitraje corecte în acest debut de campionat. Sper ca aceste trei puncte să aducă mai multă lume alături de noi”, a adăugat preşedintele clubului, Relu Damian. Au evoluat pentru FC Farul: Zdrâncă - Vajou, L. Ştefan, Buzea - Scărlătescu, Parfenie (70 I. Barbu), Ad. Câmpeanu, Boboc - Husein (70 I. Lupu), Hurdubei (84 Hurdubei), B. Rusu. Marcator: Ad. Câmpeanu - min. 40.
Rezultate - vineri: Gloria Buzău - Steaua II Bucureşti 3-2; sâmbătă: Săgeata Năvodari - Delta Tulcea 3-0; CF Brăila - FC Farul Constanţa 0-1; Dunărea Galaţi - Viitorul Constanţa 4-0; Juventus Bucureşti - FC Botoşani 0-1; duminică: Concordia Chiajna - Astra II Giurgiu 1-1; Dinamo II Bucureşti - FC Snagov 1-3; CS Otopeni - Ceahlăul Piatra Neamţ 1-1. Clasament: 1. Săgeata 18p; 2. Ceahlăul 17p (golaveraj: 19-6); 3. Chiajna 17p (14-6); 4. Dunărea Galaţi 11p (12-6); 5. FC Botoşani 11p (13-8); 6. CS Otopeni 10p (7-8); 7. Delta 10p (13-17); 8. Steaua II 9p (7-8); 9. Viitorul 9p (12-14); 10. FC Farul 9p (5-7); 11. Dinamo II 9p (10-13); 12. FC Snagov 9p (7-16); 13. Juventus 5p (8-11); 14. Astra II Giurgiu 5p (6-14); 15. Gloria Buzău* 1p (5-10); 16. CF Brăila 1p (5-11) - (*echipă penalizată cu 6 puncte).