Ziua de debut a primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, care are loc la Melbourne, a adus şi primul succes pentru reprezentanţii României. Astfel, Monica Niculescu s-a calificat în turul al doilea al probei feminine, după ce a trecut, în primul tur, de israelianca Shahar Peer, nr. 77 mondial, cu 6-4, 6-1. În turul secund, Niculescu va întâlni învingătoarea din meciul Mirjana Lucic-Baroni (Croaţia) - Sabine Lisicki (Germania, favorita nr. 15). În schimb, Alexandra Cadanţu a fost eliminată încă din runda inaugurală, fiind învinsă clar de italianca Flavia Pennetta, a 28-a favorită, cu 6-0, 6-2. În noaptea de luni spre marţi au intrat în luptă şi ceilalţi români aflaţi pe tablourile principale de simplu, constănţeanca Simona Halep, a 11-a favorită, Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 21, Irina-Camelia Begu, venită din calificări, şi Victor Hănescu.
PRIMELE SURPRIZE Prima zi a turneului a adus şi câteva surprize, cea mai mare fiind eşecul înregistrat de favorita nr. 6, Petra Kvitova (Cehia), în faţa thailandezei de 20 de ani Luksika Khumkhum, care s-a impus cu 6-2, 1-6, 6-4. Asiatica se află la a doua participare la un turneu de Mare Şlem şi a jucat pentru prima oară în faţa unei sportive din Top 10 WTA. Şi a şaptea favorită la câştigarea turneului, italianca Sara Errani, a fost eliminată în runda inaugurală, în urma eşecului înregistrat în faţa Juliei Goerges (Germania), scor 3-6, 2-6. A imitat-o compatrioata sa Roberta Vinci, cap de serie nr. 12, învinsă de chinezoaica Zheng Jie, cu 6-4, 6-3, în timp ce fostul lider mondial, americanca Venus Williams, a părăsit competiţia de simplu după ce a pierdut disputa cu rusoaica Ekaterina Makarova, favorita nr. 22, cu 2-6, 6-4, 6-4. Pe tabloul masculin, germanul Tommy Haas, favorit nr. 12, a abandonat în meciul cu spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, la scorul de 7-5, 5-2 în favoarea ibericului. În schimb, doi dintre marii favoriţi, americanca Serena Williams şi sârbul Novak Djokovic, s-au calificat fără probleme în turul secund.