Primul termen fiscal pe aprilie, ziua de 15!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul termen fiscal pe aprilie, ziua de 15!

Economie 11 Aprilie 2009 / 00:00 634 accesări

Plătitorii de impozit pe profit mai au la dispoziţie cîteva zile lucrătoare, pînă pe 15 aprilie, pentru depunerea la Administraţia Finaciară a formularului 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit”. Celelalte termene limită pentru onorarea obligaţiilor fiscale pe luna aprilie de către contribuabili sînt zilele de 25 (27) şi 30. Pentru primul din cele două termene trebuie depuse 8 tipuri de declaraţii fiscale, după cum urmează: formularul 100 - “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat”; formularul 102 - „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale”, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar sau trimestrial; formularul 103 - “Declaraţie privind accizele”; formularul 104 - “Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor” de către asociatul desemnat prin contract pentru îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin fiecărui asociat; formularul 300 - “Decont de taxă pe valoarea adăugată”, de către plătitorii de TVA pentru care perioada fiscală este luna sau trimestrul; formularul 301 - “Decontul special de taxă pe valoarea adăugată”, pînă la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor; formularului 390 VIES - \"Declaraţie recapitulativă privind livrările/achiziţiile intracomunitare de bunuri\", trimestrial, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care au efectuat în trimestrul de raportare livrări şi/sau achiziţii intracomunitare, precum şi livrări şi achiziţii în cadrul unei operaţiuni triunghiulare; formularul 224 - \"Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România”. În cel de-al doilea caz trebuie depuse doar două formulare fiscale, şi anume f 120 -\"Decont privind accizele\" şi f 130 - \"Decont privind impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă\", de către plătitorii de impozit la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă. De reţinut că pe 25 aprilie trebuie efectuată şi plata obligaţiilor la bugetul general consolidat şi a taxei pe valoarea adăugată, pentru obligaţiile fiscale cu termen de plată lunar sau trimestrial. Tot atunci trebuie înmînată Fiscului “Situaţia privind principalii indicatori economico-financiari realizaţi”, trimestrial, de către agenţii economici organizatori de jocuri de noroc de orice fel, cumulat de la începutul anului conform modelului prezentat în anexa nr. 2, la Ministerul Finanţelor - direcţia emitentă a licenţei.



12