Primul test important pentru voleibalistele tricolore

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Primul test important pentru voleibalistele tricolore

Sport 10 Iunie 2010 / 00:00 534 accesări

După un debut facil cu Marea Britanie, echipa naţională de volei feminin a României se pregăteşte să înfrunte, la sfârşitul acestei săptămâni, una dintre candidatele la Final Four-ul Ligii Europene. Vineri şi sâmbătă, de la ora 20.30, în Sala Sporturilor din Constanţa, elevele lui Darko Zakoc vor întâlni Bulgaria, reprezentativă care este şi ea calificată la Campionatul European din 2011. „Ne-am antrenat cu Marea Britanie pentru ceea ce va urma. Au fost două meciuri care ne-au ajutat se ne acomodăm în noua formulă. Urmează să jucăm cu Bulgaria, o echipă cu jucătoare tinere, dar care are şi câteva nume importante în echipă. Să sperăm că vom reuşi o evoluţie bună în faţa lor”, a declarat Anca Martin, extrema echipei tricolore, înaintea primului test important pentru actualul lot al echipei României, din care lipsesc jucătoarele cu experienţă, care au evoluat în preliminariile CE. „A fost bine pentru noi că am testat această nouă echipă în meciurile cu Marea Britanie. Am avut ocazia să văd cum joacă şi celelalte jucătoare, venite la lot pentru această competiţie. Urmează adevăratul nostru test. Jucăm cu Bulgaria în această săptămână, iar apoi vom merge în Serbia. Sunt două echipe puternice, care evoluează la un nivel înalt în Europa. Sper ca fetele să arate de această dată o motivaţie mult mai mare. Rezultatul nu va conta foarte mult, dar, dacă vom avea ocazia să le învingem, sper să profităm de ea”, a spus antrenorul Darko Zakoc. De cealaltă parte, Bulgaria se numără şi ea printre echipele care şi-au reînnoit lotul. Au fost păstrate însă şi câteva nume grele, precum Mariya Filipova (fostă jucătoare la CSU Metal Galaţi), Strashimira Filipova (Uralochka Ekaterinburg, Rusia, adversara echipei CSV 2004 Tomis din Cupa CEV), Evelina Tsvetanova (Rabita Baku, Azerbaidjan) şi Diana Nenova (Universitet Belgorod, Rusia). În schimb, Radostina Chiţigoi s-a retras din naţională. Lor li s-au alăturat o serie de jucătoare, care au promovat de la echipa de junioare, cea care s-a clasat pe locul 2 la Campionatul Mondial din 2009. Tot în Grupa A, vineri şi sâmbătă, la Kladovo, se vor înfrunta Serbia şi Marea Britanie.



12