Primul test pe teren propriu pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 2-a: FC FARUL CONSTANŢA - FC BOTOŞANI

Primul test pe teren propriu pentru FC Farul

Sport 04 Septembrie 2010 / 00:00 2207 accesări

Construită în doar două săptămâni, FC Farul susţine sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul “Farul”, primul joc pe teren propriu în actualul sezon al Ligii a II-a, întâlnind una dintre candidatele la promovare, FC Botoşani, în etapa a II-a a ligii secunde. Faţă de săptămâna trecută, lotul grupării de pe litoral a fost îmbunătăţit cu Ionuţ Lupu şi Mutulescu, un al treilea jucător, Hurdubei, urmând să fie legitimat abia săptămâna viitoare. În aceste condiţii, constănţenii speră să obţină primele puncte din acest sezon. „A trecut încă o săptămână de muncă, în care am încărcat la capitolul fizic, până joi, ca şi cum am fi în plin stagiu de pregătire centralizată. Sper ca după această perioadă să apară şi un pic de coeziune la echipă şi să eliminăm greşelile din defensivă, pentru a nu primi gol atât de uşor. Am început să punem la punct şi relaţiile de joc, unde ne-am propus să fim gata în trei săptămâni, timp în care vom stabiliza şi o formulă de start. Avem jucători cu experienţă, care trebuie să înţeleagă rapid ceea ce le cer şi să uite că ne-am întâlnit doar de o săptămână. Sper într-o victorie în meciul cu FC Botoşani, care să fie încă o piesă în plus pentru moralul echipei. Vom da piept cu un adversar puternic, dar sper ca jocul nostru să arate ceva mai bine decât săptămâna trecută”, a declarat antrenorul principal Ioan Sdrobiş, care va efectua mai multe schimbări în formula de start, încercând să-i surprindă pe moldoveni: „În banda dreaptă, s-ar putea să folosesc un jucător tânăr, Ionuţ Lupu, care m-a impresionat de la primul antrenament. Tot din primul minut vor intra Barbu şi Boghiţoi, care au experienţă şi ştiu bine jocul”. Oficialii constănţeni au pus în vânzare 250 de abonamente, care costă 25 lei la peluze şi 50 lei la tribune şi pot fi achiziţionate de la stadion. Totodată, sâmbătă dimineaţă vor putea fi cumpărate şi bilete, la preţurile de 4 lei la peluze şi 8 lei la tribune. „Aşteptăm sprijinul publicului, care să vină la stadion în număr cât mai mare şi să-şi încurajeze favoriţii, aşa cum au făcut-o şi săptămâna trecută”, a spus Relu Damian, preşedintele Farului. Echipa probabilă de start a Farului: Zdrâncă - I. Lupu, I. Barbu, L. Ştefan, Paşcovici - Scărlătescu, Boboc, Lucan, B. Rusu - Boghiţoi, Ad. Câmpeanu.

Programul meciurilor din Seria I - sâmbătă: ora 11.00: FC Farul Constanţa - FC Botoşani; Săgeata Năvodari - Dinamo II Bucureşti; Astra Giurgiu - Viitorul Constanţa; Steaua II Bucureşti - Juventus Bucureşti; Delta Tulcea - CS Otopeni; FC Snagov - Ceahlăul Piatra Neamţ; duminică: ora 12.00: Concordia Chiajna - Dunărea Galaţi. Vineri s-a disputat primul meci al etapei: Gloria Buzău - CF Brăila 1-0.



12