Primul turneu din 2019 va fi abordat de Halep fără antrenor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Primul turneu din 2019 va fi abordat de Halep fără antrenor

Sport 26 Decembrie 2018 / 16:54 633 accesări
Sursa foto: Facebook Simona Halep

Sursa foto: Facebook Simona Halep

Tenismena constănţeană Simona Halep va participa, în perioada 7-12 ianuarie 2019, la turneul de categorie Premier de la Sydney (Australia), acesta fiind primul turneu de anul viitor pentru liderul clasamentului WTA. Halep este singura jucătoare din Top 20 WTA care nu va evolua în prima săptămână a noului sezon, între 31 decembrie 2018 şi 6 ianuarie 2019. Trei turnee sunt programate în această perioadă, la Shenzhen (China), Auckland (Noua Zeelandă) şi Brisbane (Australia), iar între 29 decembrie 2018 şi 5 ianuarie 2019 se vor desfăşura, la Perth (Australia), şi partidele din cadrul Cupei „Hopman”. Şi a doua clasată în ierarhia WTA, Angelique Kerber (Germania), va juca direct în turneul de la Sydney (Australia).

Simona Halep a anunţat în presa internaţională şi echipa cu care va aborda începutul viitorului sezon, după despărţirea de antrenorul australian Darren Cahill. Halep îi va avea în echipă pe fizioterapeutul Andrei Cristofor, preparatorul fizic Teo Cercel şi sparring-partner-ul Vasile Antonescu.

Taguri articol


12