Constănțenii care se urcă la volan fără a deține permise de conducere sau avându-le suspendate le dau mari bătăi decap polițiștilor de la Rutieră. Agenții au oprit ieri în trafic doi indivizi care urcaseră la volanul mașinilor ei neavând dreptul legal de a conduce vreo categorie de autovehicul. Primul care a căzut în plasa polițiștilor rutieri a fost un bărbat de 35 de ani din Mangalia, care conducea un Opel pe strada Rozelor din oraș. Cel de-al doilea individ a fost prins de oamenii legii în Constanța, la volanul unui Merdeces pe strada Viorelelor. Ambii bărbați s-au ales cu dosare penale și riscă să ajungă după gratii. Tot aseară, aproape de miezul nopții, polițiștii de la Rutieră au oprit pentru un control de rutină un alt șofer care se pare că urcase la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Și lui, oamenii legii i-au deschis dosar penal.