Cîntăreţul Prince a fost ales "vegetarianul cel mai sexy din lume" pe anul 2006, într-un top realizat de PETA, organizaţia americană pentru protejarea drepturilor animalelor. Autorul hit-ului "Purple Rain" împarte această onoare cu actriţa americană de televiziune Kristen Bell, în vîrstă de 25 de ani, a precizat un purtător de cuvînt din partea PETA. Peste 40.000 de persoane au participat la realizarea acestui top, votînd online pe site-ul oficial al organizaţiei. "Cei doi cîştigători de anul acesta nu sînt numai nişte vegetarieni sexy, ci şi prieteni ai animalelor", a indicat PETA într-un comunicat.
Prince, pe numele său real Prince Rogers Nelson, care va împlini 48 de ani la începutul lunii iunie, l-a surclasat pe Chris Martin, solistul grupului britanic de rock Coldplay, cîştigătorul acestui titlu pe anul 2005.