Principele Radu, în cursa pentru Preşedinţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Principele Radu, în cursa pentru Preşedinţie

Politică 10 Aprilie 2009 / 00:00 503 accesări

Radu Duda a devenit primul candidat oficial la funcţia supremă în stat. La ceremonia organizată, aseară, la Palatul Elisabeta, în prezenţa Principesei Margareta şi a susţinătorilor săi, principele Radun a prezentat motivele şi contextul angajării sale în cursa electorală. În discursul său, Duda a arătat că nu-şi propune să restaureze monarhia, schimbarea formei de guvernămînt nefiind atributul preşedintelui. În schimb, a ţinut să sublinieze că va candida independent, fără obligaţii de partid. Principele Radu a declarat că, de-a lungul timpului, “politica nu a servit instituţiile, ci şi le-a aservit” şi că nu candidează ca să promită “miracole”. Principele a afirmat că, prin gestul de a candida la Preşedinţie, doreşte să deblocheze impasul politic şi instituţional în care se găseşte România şi a spus că, dacă va cîştiga, va garanta independenţa justiţiei şi domnia legii. El s-a caracterizat ca nefiind nici candidat de stînga, nici candidat de dreapta, nici candidat politic, în condiţiile în care, în discursul său, a apreciat că în România democraţia s-a inhibat din cauza luptelor permanente între taberele politice: “Nu sînt aici pentru a arunca cu piatra în nimeni, ci sînt aici pentru a pune o piatră jos, la temelia unei Românii respectate”. El a adăugat că avantajul candidaturii sale ca independent este că nu va fi legat de niciun partid şi nici de clasa politică: “Faptul că voi fi dezlegat de orice obligaţie de partid este garanţia exercitării nealterate a mandatului”.

Ipoteza propulsării principelui Radu în fruntea României a fost lansată la nunta de diamant a regelui Mihai I şi reginei Ana. Întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, principele Radu nu a exclus această posibilitate. Declaraţia a fost făcută la Palatul Elisabeta, acolo unde Principesa Margareta şi Principele Radu s-au întîlnit cu Betsy Myers, consultantul campaniei lui Barack Obama. Myers a declarat la rîndul său că singurul candidat pe care “l-ar susţine la alegerile prezidenţiale din România ar fi Alteţa Sa Regală.” Printre posibilii oameni din staful electoral s-ar putea număra şi consilierul de imagine al lui Sorin Oprescu, Cornel Comşa, care anunţa recent că se dedică unui “proiect naţional” legat de campania unui viitor candidat. Principele Radu a primit din partea CNSAS, în septembrie 2007, o decizie de necolaborare cu fosta Securitate, dar va fi din nou verificat de CNSAS, în calitate de candidat la Preşedinţie. Presa a relatat că, după 1989, la Iaşi a fost găsită o listă cuprinzînd “persoane de sprijin” ale Securităţii, pe aceasta figurînd şi numele lui Radu Duda.

Intenţia principelui Radu Duda de a candida la alegerile prezidenţiale a fost comentată diferit de politicieni. Liberalii o califică drept hazardată şi favorabilă preşedintelui Traian Băsescu, democrat-liberalii, cu ironie, o interpretează ca un nou efort al coaliţiei anti-Băsescu de a-l împiedica pe actualul preşedinte să obţină un nou mandat, în timp ce PSD afirmă că, dacă un reprezentant al Casei Regale, respectiv Principele Radu, avînd legături cu anumite segmente ale societăţii şi cu factori de influenţă din lume, intră în cursa prezidenţială, înseamnă că şi acesta crede că Traian Băsescu trebuie înlocuit.



12