Universitatea „Andrei Şaguna” organizează, în perioada 11-17 mai, tradiţionala festivitate de absolvire a studiilor universitare, prilej pentru absolvenţi de a trăi emoţia ultimului curs. „Gaudeamus Igitur” şi Imnul Universităţii vor răsuna în Aula Magna şi, pe acordurile lor, absolvenţii, îmbrăcaţi în ţinuta de gală a şaguniştilor, primesc diplome şi medalii festive şi transmit promoţiei următoare drapelul universităţii şi simbolul facultăţii pentru a duce mai departe tradiţia şagunistă. Evenimentul este marcat de cursurile festive susţinute de: prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, în ziua de 14 mai, la ora 17,00, pentru absolvenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice; Principele Radu, în ziua de 15 mai, la ora 14,00 pentru absolvenţii Facultăţii de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice şi ai Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. La festivităţi vor participa membri ai Academiei Române şi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Doctori Honoris Causa ai Universităţii „Andrei Şaguna”, absolvenţi ai Colegiului Naţional de Apărare, personalităţi prestigioase din domeniile de studiu ale absolvenţilor, marcante personalităţi locale, familiile şi prietenii absolvenţilor şi alţi oaspeţi ai universităţii.