Prins a treia oară cu şpaga-n buzunar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năravul din fire n-are lecuire

Prins a treia oară cu şpaga-n buzunar

Eveniment 09 Septembrie 2013 / 00:00 3014 accesări

Un bărbat judecat în libertate pentru luare de mită nu a putut renunţa la obiceiurile lui de a cere şpagă şi a recidivat. Este vorba despre Viorel Dărăban, din Lumina, patronul SC Euroarhive SRL Constanţa, o firmă care a preluat arhivele fostelor CAP-uri şi IAS-uri. Procurorii spun că, sâmbăta trecută, individul a fost prins în flagrant în timp ce primea 800 de lei, bani pe care i-a cerut soţiei lui Gheorghe Butcaru, un bărbat cu un handicap sever, netransportabil, fost muncitor la IAS Cogealac, pentru a-i elibera o adeverinţă necesară la dosarul de pensionare a acestuia. Potrivit anchetatorilor, femeia a fost de acord să-i dea banii lui Dărăban, dar, înainte de a se întâlni cu el, l-a denunţat la Poliţie. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a organizat flagrantul. În momentul apariţiei oamenilor legii, Dărăban ţinea în mână cei 800 de lei ceruţi, care fuseseră marcaţi de anchetatori. Procurorii l-au reţinut pe patronul SC Euroarhive SRL şi l-au trimis în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, dar instanţa a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi localitatea Lumina.

OBICEI... ILEGAL Viorel Dărăban nu este la prima faptă de acest gen. Anul trecut, el a fost denunţat de o femeie care le-a spus anchetatorilor că, la începutul lui noiembrie 2012, a mers la Dărăban pentru a-i elibera o adeverinţă care îi era necesară la dosarul de pensionare. Mai exact, femeia avea nevoie de un document care să ateste că şi-a plătit contribuţiile către bugetul de stat pentru perioada în care a lucrat la IAS Bărăganu, iar arhivele fostului său loc de muncă fuseseră preluate de către societatea lui Dărăban. Bărbatul i-a comunicat denunţătoarei că eliberarea adeverinţei costă 500 de lei, deşi actul ar fi trebuit să fie eliberat gratuit. Supărată, femeia l-a denunţat şi, pe 12 noiembrie 2012, oamenii legii au organizat flagrantul şi l-au prins pe Viorel Dărăban în timp ce primea cei 500 de lei solicitaţi. Pe parcursul anchetei, procurorii DNA au stabilit că bărbatul era deja cercetat pentru că, în iunie 2012, a fost prins luând 300 de lei şpagă de la o altă persoană, care ceruse o adeverinţă tot pentru dosarul de pensionare. Viorel Dărăban a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, în prezent dosarul aflându-se în apel la Curtea de Apel Constanţa.



12