22 Decembrie 2024, 18:06
Un individ, în vârstă de 36 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii de la Rutieră, sâmbătă după-amiază, în timp ce conducea o mașină, deși se afla sub influența alcoolului. Și asta nu e tot. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit că suspectul nu are permis pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a reușit să-și facă și mai multe probleme cu legea. În momentul în care polițiștii i-au solicitat să se legitimeze, el le-a comunicat datele de identitate ale fratelui său, așa că pe lista de infracțiuni pentru care va fi cercetat se adaugă și fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.