27 Noiembrie 2024, 07:49
Lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Constanţa, împreună cu un jandarm din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, au prins în flagrant un bărbat care fura din buzunarul unei femei. Oamenii legii patrulau în zona Pieţei Tomis III, ieri, în jurul orei 16.00, când l-au reţinut pe Constantin Maricaş, de 33 de ani, din Năvodari. Poliţiştii spun că hoţul îi furase Anişoarei Preda un telefon mobil marca Nokia 6070. Prejudiciul în valoare de 400 lei a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Pe numele lui Constantin Maricaş s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, bărbatul fiind cercetat în stare de libertate. (A.R.)