Un adolescent în vârstă de 17 ani, din Constanța, a fost prins, ieri, de jandarmii Grupării Mobile „Tomis” care patrulau pe strada Cuza Vodă, din municipiu, la scurt timp după ce își pregătise un joint și-l fuma în mijlocul trecătorilor. Suspectul a aruncat țigareta în clipa în care a văzut echipajul de jandarmerie și a încercat să fugă. A fost însă urmărit de oamenii legii, care l-au somat, apoi l-au imobilizat și l-au percheziționat. Jandarmii spun că au găsit în buzunarele pantalonilor tânărului zece pachețele de staniol, care conțineau o substanță vegetală de culoare verde. Acesta a recunoscut că este consumator de substanțe etnobotanice, pe care și le procură de la diverse persoane necunoscute. Cazul a ajuns în atenția ofițerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, care i-au întocmit adolescentului dosar penal pentru deținere și consum de substanțe susceptibile a avea efecte psihotrope.