Prinşi la furat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Prinşi la furat

Eveniment 07 Februarie 2011 / 00:00 783 accesări

Trei tineri s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi în flagrant, la sfârşitul săptămânii trecute, de oamenii legii. Potrivit anchetatorilor, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, lucrătorii din cadrul Biroului de Poliţie din staţiunea Mamaia au prins trei tineri în timp ce încercau să fure o grindă metalică din peretele exterior al unei vile nelocuite, de pe raza staţiunii Mamaia. Oamenii legii i-au imobilizat pe cei trei şi i-au condus la sediul secţiei pentru declaraţii. Cei trei hoţi au fost identificaţi ca fiind George Şocariciu, de 22 de ani, Ionuţ Cojocaru, de 27 de ani, ambii din Constanţa şi Constantin Voduţ, de 19 ani, din comuna Plugari, judeţul Iaşi. Conform poliţiştilor, prejudiciul cauzat se ridică la valoarea de 800 de lei. Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz, iar pe numele celor trei s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Tinerii sunt cercetaţi în stare de libertate.



12