Prinşi la mijloc în războiul asigurărilor locuinţelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De astăzi Poliţa PAID, obligatorie

Prinşi la mijloc în războiul asigurărilor locuinţelor

Eveniment 01 Septembrie 2012 / 00:00 822 accesări

AVANTAJE LIPSĂ Începând de astăzi, asigurătorii vor putea încheia poliţe facultative pentru locuinţe doar pentru sume mai mari decât cele acoperite de poliţa obligatorie, emisă de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), respectiv 10.000 sau 20.000 euro, a anunţat Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Poliţele opţionale se vor derula fără nicio modificare, până la expirare; ulterior, proprietarii trebuie să-şi asigure locuinţele cu cel puţin o poliţă de 10 sau 20 euro, vândută de cele 12 firme autorizate membre PAID. Poliţa obligatorie îi despăgubeşte pe cei afectaţi de inundaţii, cutremure şi alunecări de teren. „Cei care vor protecţie suplimentară pot încheia o poliţă facultativă (care nu poate fi mai ieftină de 10, respectiv 20 euro, în funcţie de tipul locuinţei)”, spun oficialii CSA. Pe moment însă, situaţia, deşi teoretic clarificată, rămâne confuză. Practic, dacă poliţa facultativă expiră astăzi, proprietarul trebuie să-şi facă o asigurare obligatorie şi una facultativă, pentru sume care depăşesc 20.000 euro. Potrivit reprezentanţilor PAID, se lucrează intens pentru a face în aşa fel încât poliţele opţionale să cuprindă şi poliţa PAID.

SCHIMBARE DE DRAGUL SCHIMBĂRII Aşadar, niciun avantaj pentru români, ba chiar o alergătură în plus (temporar, ce-i drept). Este o măsură clară de promovare a poliţei obligatorii, care a fost sabotată chiar de către asigurători. În ultimii ani, multe firme din Pool au preferat să vândă propriile asigurări facultative, la preţuri chiar mai mici de 10/20 euro şi cu mai multe riscuri acoperite (în special incendiu). Drept urmare, PAID a consemnat o pierdere de peste un milion lei, în ultimul an. Doar în primele şapte luni din 2012, portofoliul Pool-ului a scăzut cu circa 330.000 contracte, la 246.003 poliţe, dintr-un fond locativ de peste opt milioane imobile. Asigurătorii nu sunt foarte convinşi, fiind de părere că o normă nu poate să bată legea. „Practic, rămâne cum s-a hotărât în decembrie 2010, adică proprietarii pot încheia şi poliţe obligatorii, emise de PAID, şi poliţe facultative, emise de orice societate, inclusiv cele membre ale Pool-ului. Indiferent de măsurile CSA, situaţia din piaţă nu poate fi clarificată decât printr-o modificare a legii, aşa cum s-a procedat în 2010”, spun surse din piaţa de profil. Tot de astăzi, CSA interzice utilizarea de către asigurători a termenilor „PAID” şi „obligatoriu” şi a sintagmei „asigurare obligatorie a locuinţelor” la vânzarea de poliţe facultative. În continuare, cei care nu-şi asigură locuinţele riscă amenzi de până la 500 lei (aplicate de autorităţile locale), însă e clar că aşa ceva e puţin probabil să se întâmple.

Taguri articol


12