Anul despărţirii de prinţul Charles, 1992, a fost cu siguranţă unul greu pentru prinţesa Diana. Pentru a se răzbuna pe fostul soţ, îndrăgita Lady Di a recurs la un gest departe de eleganţa şi educaţia unei membre a nobilimii britanice: a transmis fostului tabloid „The News of the World” (NotW) anuarul privat al familiei regale britanice. „Trecea printr-o perioadă foarte, foarte dificilă”, a declarat Clive Goodman, fost corespondent pentru casa regală al tabloidului NotW, deţinut de Rupert Murdoch, în procesul interceptărilor telefonice în care a fost citat în calitate de acuzat. Acesta a spus că documentele i-au fost expediate într-un plic. „Plicul a sosit la biroul meu şi avea numele meu trecut deasupra”, a precizat Clive Goodman. ”Mi-a zis că voia ca eu să înţeleg influenţa pe care o avea personalul care lucra pentru soţul ei, în comparaţie cu alţi angajaţi. Avea impresia că era copleşită de anturajul soţului ei. Căuta un aliat pentru a se răzbuna pe el”, a adăugat Clive Goodman, precizând că prinţesa Diana avea relaţii bune cu mai mulţi jurnalişti din presa britanică.
Clive Goodman, în vârstă de 56 de ani, este judecat pentru faptul că a plătit anumiţi funcţionari pentru a obţine „Cartea verde”, anuarul telefonic al personalului şi al membrilor familiei regale britanice. Acesta a declarat în tribunalul Old Bailey că s-a folosit de acest anuar intern al familiei regale pentru a scrie o serie de articole, dar a dezminţit faptul că ar fi plătit bani pentru acest lucru. În 2007, jurnalistul a fost încarcerat pentru faptul că a interceptat telefoanele mobile ale membrilor familiei regale, împreună cu detectivul privat Glenn Mulcaire.
Prinţesa Diana, decedată în 1997, la Paris, într-un accident de automobil, la vârsta de 36 de ani, s-a despărţit de prinţul Charles în 1992, după o căsnicie de 11 ani, marcată de infidelităţi. Cuplul princiar, care a avut doi fii, prinţii William şi Harry, a divorţat în 1996.