Procurorii constănţeni au finalizat, ieri, ancheta în dosarul în care Andrei Valentin Prisecaru, zis „Prinţul”, de 38 ani, din Bucureşti, este acuzat de lipsire de libertate şi proxenetism şi l-au trimis în judecată. Procesul va începe pe 5 aprilie la Judecătoria Constanţa. Potrivit actului de inculpare, în perioada 20 - 26 octombrie, Prisecaru a sechestrat o tânără în vârstă de 22 de ani, din Năvodari, într-un imobil din Mamaia, şi a obligat-o să se prostitueze. Anchetatorii au stabilit că „Prinţul“ se cununase cu victima în urmă cu câteva săptămâni, la o biserică din Bucureşti. În seara de 3 noiembrie 2011, el a fost dus la Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă, însă cu cinci minute înainte ca instanţa să se pronunţe, „Prinţul”, a cărui ordonanţă de reţinere expirase între timp, a plecat din sediul instanţei, însoţit de avocat, sub pretextul că merge la spital deoarece se simte rău. El a fost arestat în lipsă şi dat în urmărire naţională. Pe 5 noiembrie 2011, bucureşteanul s-a predat, dar, trei zile mai târziu, el a fost pus în libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.